Câți oameni se vor mântui?
Câți oameni se vor mântui?
Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!
Să ne rugăm Domnului să fim în rândul aleșilor Săi. Să nu ne părăsească, căci suntem slabi. Suntem firi atât de iubitoare de lumea aceasta! Nu suntem ca îngerii. Îngerii nu se îndrăgostesc de lucruri. Dar noi, orice vedem că ne ajută și e după gustul nostru, degrabă am vrea să fie al nostru. Și de îndată ce-l dobândim, degrabă ne plictisim de lucrul acela. Și numai pentru puțin timp, și de îndată trecem la alt lucru.
Am dori altceva. Și niciodată nu suntem mulțumiți de aceste simțăminte ale noastre. Dacă noi suntem astfel, ce să așteptăm de la semenii noștri – când noi suntem atât de nestatornici? Acum una, mâine alta, poimâine a treia… Așadar, trebuie să ne lipim de ceea ce este neclintit. Noi căutăm reazem aici pe pământ, și fiecare sprijin piere. Nu avem acel sprijin care să fie neschimbător, statornic. Singurul astfel de sprijin este Domnul. El este neschimbător, același, în veci. Și cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!
Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa
Extras din Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed.Predania