Cel mai mare lac helioterm din lume se află în România. Lacul deține 3 recorduri mondiale

Lac

Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din stațiunea Sovata, judetul Mureș: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetație bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, și este singurul lac natural din lume despre care se cunoaște, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbușire de teren, creându-se astfel o formațiune geologică, de natură carsto-salină.

Lacul Ursu și-a primit numele după forma sa, asemănată cu o piele de urs. Se află la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adâncime. Lacul are o suprafață de 40.235 m, adâncimea de 18,10 m, lățimea de 170 m și o salinitate medie de 250g/l. Lacul este înscris în lista monumentelor naturale ale României.

Apa lacului deține proprietăți unice în intreaga Europă și este recomandată pentru băi de aproximativ 20 -30 de minute (10 – 15 minute pentru copii), pentru tratarea diferitelor afecțiuni reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare. Nămolul care se formează pe fundul lacului este și el folosit în diverse tratamente.

Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit în jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificațiile concentrațiilor saline ale apei lacului și încălzirea inegală a acestor straturi de către radiația solară”.

“Având o greutate specifică mai mică, apa dulce se întinde pe suprafața lacului, formând un strat de câțiva centimetri grosime. Primăvara, straturile sărate inferioare (1,40 — 2,50 m) se încălzesc sub acțiunea razelor solare, până ating 40-50 grade Celsius (la sfârșitul lunii iunie). Apa sărată, datorită greutății sale specifice mai mari, nu se ridică la suprafață și își păstrează căldura înmagazinată până la mijlocul sezonului de vară. În vara anului 1900, la o adâncime de 1,32 m lacul avea temperatura de 71 grade Celsius. În anii următori, datorită creșterii numărului de vizitatori, temperatura apei nu a mai atins această valoare. În condiții optime la data deschiderii lacului pentru public, temperatura maximă ajunge la 50-55 grade Celsius. În timpul verii, temperatura apei scade treptat.” (agerpres)

Stațiunea Sovata este renumită și pentru alte puncte turistice: Muntele de sare – în spatele Lacului Roșu și Lacului Verde, Pârtia Aluniș, Lacul Negru – primul lac al Sovatei format în anul 1710 prin surparea unei ocne și Izvorul Ghera – pe locul unde se aflau primele băi sărate din stațiune. În 1884 Sovata a fost atestată oficial ca stațiune balneară.

Mădălina Corina DiaconuSurse: bunadimineata.ro, agerpres, protv

Articol relatat de portalul Cunoaşte Lumea

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.