Ce înseamnă să i te închini diavolului?
Să ţineţi minte până închideţi ochii! Ce înseamnă să i te închini diavolului? Să lucrezi cu trupul pentru diavol! Să lucrezi cu mintea pentru diavol! Să lucrezi cu inima pentru diavol!
Al cui eşti când fumezi mult, când bei peste măsură, când eşti nebun la locul de muncă, când faci numai răutăţi, când îţi chinuieşti familia, soţia şi copiii, când îţi superi prietenii?
Antihrist înseamna răul din tine!
Iar cei cei care sunt trişti, apăsaţi, posomorâţi, nu au suficientă încredere în Dumnezeu şi nu îl iubesc de ajuns..
***În toată tradiţia cărturărească patristică sunt deosebite clar două poziţii în legătură cu diavolul: prima, că diavolul nu este o simplă personificare a răului, nu este o stare abstractă, ci o existentă particulară,,,,duh rău din înger bun prin neascultare de Creator, care lucrează ca să împiedice omul să se mântuiască. Acest lucru l-am văzut clar până acum. A doua poziţie este că puterea, forţa şi lucrarea diavolului au tărie limitată după întruparea lui Hristos. Cu alte cuvinte, în toată Tradiţia ne apare stăpânirea lui Dumnezeu asupra puterii celui viclean.
Diavolul poate să lucreze în sufletul aceluia în care nu există Hristos. Sfântul Diadoh spune că duhurile viclene „se ascund prin uşurinţa cărnii, lucrând asupra celor care încă sunt copii la suflet. Cu cât suntem mai necopţi la minte, cu atât suntem mai nefortificaţi în războiul împotriva demonilor. Dimpotrivă, când în noi există aura Sfântului Duh, atunci se sting săgetile purtătoare de foc ale demonului şi mai înainte să se apropie de inima noastră. „Căci aura Sfântului Duh, care mişcă inima spre adierile păcii, stinge săgeţile purtătoare de foc ale demonului când încă sunt purtate în aer”. Sfântul Diadoh în mod repetat spune că, atâta vreme cât în noi lucrează harul lui Hristos, diavolul nu are nici o putere asupra noastră. Scrie: „cât timp este Duhul Sfânt în noi, nu poate, intrând, satana să rămână în adâncul sufletului”. Dar şi Sfântul Nichita Stethatos învaţă că demonii se tem mult de harul Sfântului Duh. „De harul dumnezeiescului Duh se tem foarte tare duhurile viclene şi mai mult când acesta este prezent din belşug, sau de noi cei curăţaţi prin studiu şi prin rugăciune curată”.
Parintele Calistrat Chifan – Predica video AICI