Păcatele bunicilor (e bine să citiți!)
Se poate ca într-o familie bunicul sau bunica să fi făcut nedreptăţi, dar ei să fie bine, şi să plătească pentru acelea copiii sau nepoţii lor. Se îmbolnăvesc şi sunt nevoiţi să dea la doctori toate cele pe care le-au agonisit cu nedreptate, ca să se achite astfel bunicii lor (de păcate – n. t.).
Cândva o familie pe care o cunoşteam trecea prin multe încercări. Ele au început cu capul familiei, printr-o boală grea. A fost ţintuit la pat câţiva ani, după care a murit. Apoi a murit şi femeia lui, după care şi copiii lor, unul după altul. De curând a murit şi ultimul, al cincilea copil. Dintr-o familie foarte bogată, cum era, a ajuns cea mai săracă, pentru că şi-au vândut tot ce aveau, rând pe rând, ca să plătească doctorii şi alte datorii. Mă miram de această familie: “Cum de se întâmplă atâtea boli şi nenorociri la aceştia?”.
La membrii acestei familii nu se vedea cazul cel bun, adică să fie încercaţi de Dumnezeu ca aleşi ai Lui, ci mai degrabă lucrau asupra lor legile duhovniceşti ale lui Dumnezeu. Ca să fiu mai sigur, am încercat să aflu de la nişte bătrâni cinstiţi, compatrioţi ai acelei familii, cele despre ei. Şi am aflat că omul acesta a avut o moştenire de la tatăl lui, dar în continuare a mărit-o cu nedreptăţi. Adică, dacă o văduvă, ca să-şi mărite fata, îi cerea un împrumut pe care l-ar fi întors la secerat, acesta îi cerea ogorul pe care îl avea. Iar aceea, fiind nevoită, i-l dădea. Altul îi cerea un împrumut să plătească datoria la bancă, făgăduindu-i că îl va da înapoi când va aduna bumbacul.
Dar acela îi cerea o bucată de pământ ce îl avea, şi sărmanul i-l dădea de nevoie, ca să nu îl urmărească banca. Altul îi cerea un împrumut ca să-i plătească pe medici, iar acela îi cerea vaca ce-o avea. Şi săracul acela i-o dădea cu durere. În felul acesta a adunat o avere mare. Însă toată această nemulţumire a oamenilor îndureraţi a lovit nu numai în el şi în femeia lui, ci chiar şi în copiii lui. Astfel au lucrat legile duhovniceşti şi au pătimit şi aceia la fel; adică au vândut terenurile lor ca să plătească medicii şi toate cheltuielile pricinuite de boli, şi din foarte bogaţi au devenit săraci şi unul după altul au plecat. Fireşte, Dumnezeu îi va judeca după marea Sa dragoste şi dreptate. Iar ceilalţi, care au fost siliţi, în nevoia în care se aflau, să-şi vândă ceea ce aveau ca să-şi achite datoriile la medici şi au sărăcit, vor fi răsplătiţi pentru nedreptatea ce li s-a făcut. Desigur că şi cei nedrepţi îşi plătesc şi ei păcatele lor potrivit cu cele ce suferă.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din ”Cuvinte duhovnicești”, vol. 1, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2003
Chiar credeti ca D-zeu este nedrept??? Desfintati singuri toata credinta cu astfel de idei!! Deci daca mie imi merge rau a gresit bunica nu eu!!@@