Dintr-odată o putere de Sus ridică mintea noastră spre înălţimi

Pentru cei care nu au experienţa rugăciunii e greu de crezut felul în care rugăciunea lărgeşte orizonturile spiritului. Uneori rugăciunea mistuie inima ca un foc; şi atunci când inima se prăbuşeşte în flacăra arzătoare, pe neaşteptate cade asupra ei roua mângâierii dumnezeieşti. Când ajungem într-atât de conştienţi de fragilitatea noastră, încât mintea deznădăjduieşte, atunci în chip necunoscut se arată o lumină minunată ce vesteşte o viaţă nestricăcioasă.

Atunci când întunericul dinăuntrul nostru e atât de înfricoşător, încât suntem paralizaţi de spaimă, aceeaşi lumină va preface noaptea întunecată în zi strălucitoare. Când ne osândim noi înşine la osânda veşnică coborând în agonie în adâncurile iadului, dintr-odată o putere de Sus ridică mintea noastră spre înălţimi. Când suntem copleşiţi de sentimentul nimicniciei noastre extreme, lumina necreată ne transfigurează, ne aduce ca pe nişte fii în casa Tatălui.

Arhimandritul Sofronie

Extras din ”Rugăciunea experiența vieții veșnice”, Ed. Deisis, Sibiu, 2001 pag. 77