Strigător la cer! Copii terorizați de o învățătoare pentru că locuiau la o mănăstire
Un grup de 20 copii din trei cătune fără drumuri de acces din Pasul Tihuța nu mai merg de aproape trei săptămâni la școală după ce au fost terorizați de noua șefă a școlii din Piatra Fântânele, pentru că în cursul săptămânii locuiau la mănăstirea din localitate.
Povestea a fost prezentată recent la Radio Cluj. Până acum trei ani copiii trebuiau să meargă între 6 și 18 kilometri, pe jos, pentru a ajunge la școală. Din acest motiv, de multe ori lipseau des, iar rezultatele la învățătură nu erau pe măsura potențialului copiilor.
Părinții au apelat la măicuțele de la mănăstirea de la Piatra Fântânele să îi găzduiască în timpul săptămânii, să îi supravegheze și să îi ajute la teme pe cei mici.
„Unii părinți au apelat la noi pentru că ne cunoaștem, pentru că avem o relație specială cu aceste comunități, prin faptul că mănăstirea a administrat de peste 700 de ani aceste comunități și bineînțeles am întins o mână de ajutor ca acești copii să-și poată continua școala la Piatra Fântânele. Ei sunt aduși de părinți duminică seara și rămân la mănăstire până vineri seara. Copiii nu sunt abandonați, copiii au familie (vreau să specific lucrul acesta); aceste familii pe care noi acum le ajutăm, ne-au ajutat când mănăstirea avea o situație financiară mai grea. Și acum ne-a venit nouă rândul să-i ajutăm pe acești copii, pentru că sunt copii cu potențial”, a declarat Maica Stareță Pamfilia.
Pentru Cristina, una dintre elevele care a stat la mănăstire timp de trei ani și care visează să lucreze în IT, șansa oferită de măicuțe a fost una neașteptată. Înainte se trezea la 5 dimineața să ajungă la școală și drumul era foarte greu:
„Când trebuia să vin de acasă de la Ciosa trebuia să mă trezesc în fiecare dimineață la ora 5, până la barieră făceam o oră, două și după aia veneam cu maicile. De când stau aici e mult mai bine, nu mă mai trezesc dimineața așa repede… De când măicuțele se ocupă de noi nu mai sunt așa probleme cu școala, pentru că maicile se ocupă de noi, ne fac să înțelegem și fiindcă ne pregătim în fiecare zi acasă, ne ajută să ne dăm drumul, să devenim mai inteligenți. Aici avem și timp liber, eu citesc, mă odihnesc când sunt obosită. Ceilalți copii meditează sau se joacă, se plimbă pe afară…”, a declarat Cristina, elevă.
Fosta coordonatoare a școlii din localitate, Maria Anca, ieșită anul acesta la pensie, povestește că micuții veneau la școală zi de zi și notele au crescut semnificativ.
Timp de trei ani, 20 de copii cu vârste între 3 și 14 ani au mers la școală cu ajutorul măicuțelor și lucrurile au funcționat cum nu se poate mai bine. Zi de zi măicuțele îi însoțeau pe copii la școală și de la școală spre casă.
Anul acesta după ce conducerea școlii a fost preluată de o altă învățătoare iar copiii care locuiau la mănăstire au început să fie persecutați, loviți și jigniți, micuții au decis că nu mai merg la școală.
„Ne spunea că pe mine mă lasă repetent și ne spunea să nu le spunem la măicuțe ce facem noi la școală, că noi suntem răi. Ne întreba cu cine dormim la mănăstire, ce facem, ce mâncăm ”, a declarat Ionuț, unul dintre elevi.
Speriate de ce se petrece la școală, și pentru a nu le face mai mult rău copiilor, măicuțele le-au spus părinților că poate e mai bine să îi ia acasă pe copii și poate astfel conflictul de la școală se va stinge. În zadar însă, micuții nu mai vor să meargă la școală iar părinții nu au posibilitatea să îi aducă zi de zi zeci de kilometri pe jos.
„Le povestea urât, îi trăgea de păr, le dădea cu palma după cap și le spunea să nu mai spună la măicuțe și la părinți ce o fost în clasă, i-o terorizat de o ținut în ei copiii vreo săptămână, două…până la urmă or spus tot câte unu, câte unu și-or dat drumu…O agresat copiii și o vorbit ceva de măicuțe foarte urât și de aia nu mai vrea măicuțele să-i ție și nu mai avem ce face cu ei dacă nu”, a spus Sidor Șut, părintele unui copil.
În mod cu totul inexplicabil conducerea Inspectoratului Școlar susține, după trei ani în care copiii de la Piatra Fântânele au mers la școală zi de zi și rezultatele la învățătură au crescut simțitor că de acum micuții trebuie să meargă la școală din familii, să parcurgă zilnic, pe jos, între 12 și 18 de kilometri, indiferent că au 3, 6 sau 12 ani.
„Acolo zic eu, clar ar fi și sperăm să se rezolve acest lucru, copiii să rămână în familie și să fie aduși din familie la școală. Da de ce trebuie să facem apel la internat? pentru că vă dați seama ce înseamnă pentru un copil de 6 ani statul în regim de mănăstire? V-ați pus această întrebare?”, a declarat Smaranda Florean, inspector.
Sursa: activenews.ro
Doamne ajuta. Fratilor si surorilor citind acest articol imi aduc aminte ca si eu am crescut in regim de manastire si inca mai sunt aici ,nu este asa de neplacut aici. Si prin asta iau apararea maicilor,deoarece ele vor doar sa ajute copii care au un stil de viata mai saracacios sau care nu au scoala in apropiere exact cum sunt satele de la munte. Deci concluzia este ca maicile sau calugarii care fac aceste fapte bune nu fac nimic rau copiilor,copii invata sa sporeasca in inteligenta dar si spiritual.Poate partea asta ii supara pe ei mai tare,deoarece copii il descopera pe Dumnezeu. REGIMUL DE MANASTIRE este unul foarte bun copii au timp liber berechet,invata citesc se joaca cat vor si timpul pe care il parcugeau spre scoala dimineata ei dorm in manastire.Maicile nu ii obliga sa ramana cu ele toata viata lor,copilul cand ajunge la maturitate alege daca sa mearga la manastire sau nu. Nu este fortat cu aceasta alegere.