„Dă-ne, Doamne, credinţă tare în Tine, şi totul o să fie bine…” – TAINA IUBIRII

Omul începe să-l iubească pe altul fiindcă deodată, pe neaşteptate chiar pentru sine însuşi, vede el ceva ce nu a mai văzut niciodată. Se întâmplă ca tinerii, fetele să aparţină unui cerc comun, să trăiască alături, să lucreze împreună, să ia parte la viaţa socială. Şi deodată cel care până atunci nu era remarcat de nimeni devine centrul interesului altcuiva din cercul acela; într-un anumit moment, un om l-a văzut pe altul nu doar cu ochii, ci cu o anumită pătrundere a inimii şi a minţii. Şi omul acela, care era doar unul dintre mulţi, devine deodată unic. El apare atunci cu o nouă frumuseţe, cu o nouă profunzime, cu o nouă însemnătate.

O astfel de viziune poate să ţină ani, poate să ţină întreaga viaţă. Dar câteodată, după ce trece o vreme, viziunea aceasta păleşte (aşa se întâmplă când soarele dispare din fereastră şi deodată strălucirea ferestrei cu pricina păleşte). Şi iată că în acea clipă intră în scenă credinţa – credinţa iată în ce sens: credinţa ca încredinţare că ceea ce a fost văzut cândva, iar acum a devenit nevăzut, este neîndoielnic. Cu această credinţă toţi trăim, mai mult sau mai puţin.

Există momente de întâlniri deosebite, profunde, tulburătoare; după aceea ne întoarcem la viaţa obişnuită: dar ajungând din nou faţă în faţă cu omul legat de acea trăire, ştim că ceea ce vedem noi nu e întregul om, că în el există o profunzime pe care acum n-o mai putem zări. Şi ne raportăm la omul acela într-un fel nou. Lucrul acesta apare foarte limpede şi într-o serie de rugăciuni din slujba cununiei.

Vorbind despre căsătorie, despre relaţiile dintre soţ şi soţie, am amintit că în afara dragostei, adică a atracţiei tandre, înflăcărate şi line pe care o simte un om faţă de altul, acestor relaţii le este inerentă şi credinţa.

La începutul slujbei logodnei ne rugăm ca Domnul să le trimită celor care se pregătesc să se cunune nu numai dragoste reciprocă desăvârşită, cu pace, nu numai ajutorul Său, ci şi unire de cuget şi credinţă tare. Şi, bineînţeles, cel dintâi lucru care îi vine în minte credinciosului este: „Dă-ne, Doamne, credinţă tare în Tine, şi totul o să fie bine…”.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Extras din „Taina iubirii”, Ed. Sophia, 2009