Criteriul de judecată al vieţii noastre la răspântia cea din urmă

Ce fapte bune se cuvine să facă un călugăr ca să dobândească din belşug nădejdea mântuirii?

– „Să ştii să aduci pe Duhul Sfânt în tine”, spune Sfântul Serafim de Sarov. Nu atât faptele noastre bune ne pot mântui sufletele, cât harul şi mila lui Dumnezeu, care, cred eu, nu poate fi dat mai îmbelşugat pentru nevoinţe, oricum ar fi ele. Ni se dau de sus pentru curăţirea sufletului nostru de faptele rele ale aproapelui nostru. Să nu-l vorbeşti de rău, în tine, pe fratele tău şi mai ales în afară de tine.

Aceasta să fie cea mai grabnică preocupare a noastră: iubirea, căci, trăind în această mireasmă, nici celelalte fapte cu chip frumos nu rămân neîmplinite. Şi, chiar dacă ar mai rămâne unele, rânduiala divină nu-şi va retrage harul de la tine. Motivul neapărat al mântuirii noastre este să iubim pe toţi fraţii noştri, că toţi sunt răscumpăraţi. Acesta va fi criteriul de judecată al vieţii noastre la răspântia cea din urmă, care va începe cu această gravă întrebare: „De ce n-ai iubit, dacă ai purtat numele Meu în rânduiala vieţii tale? De ce ai speculat iubirea altora, acoperindu-ţi păcatele tale şi de ce ai dispreţuit pe cel neînsemnat, sărac, sau suferind, când Eu, însângerat, scuipat şi bătut în cuie, am zis: Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, nu să vă urâţi sau să vă înstrăinaţi inimile faţă de celălalt? Şi de ce n-aţi dat, să izbăviţi pe fratele vostru sărac de ruşinea de a sta cu mâna întinsă?”

Iată, deci, unde trebuie să fie mai întâi atenţia zilelor vieţii noastre pentru înfricoşata Judecată.

Părintele Arsenie Papacioc

Extras din „Ne vorbește Părintele Arsenie”, ed. a 2-a, vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 8-9