Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere
Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială, de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul lor?
Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!
Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?
Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.
Extras din interviul cu Părintele Hrisostom Filipescu
