„Suferința, calea spre adevărata fericire” – Lecția profundă a părintelui Pantelimon de la Oașa
De-a lungul vieții, mulți oameni ajung să simtă că povara suferinței le umbrește fiecare clipă, fără a înțelege sensul profund al acestor încercări. Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa ne oferă o viziune impresionantă, explicând că suferința nu este lipsită de sens, ci este o formă prin care Dumnezeu ne arată iubirea Sa. Prin încercări și obstacole, El ne cheamă să descoperim adevăratul rost al existenței, un drum care, cu toate dificultățile sale, duce la bucurie și împlinire. Mesajul său este o chemare la încredere, la acceptarea încercărilor ca parte a unui plan mai înalt care ne transformă sufletul.
Citește și: O profeție din Vechiul Testament stârneşte panică! Ce urmează să se întâmple şi ce spun teologii
Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…
– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.
– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?
– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
Reflecțiile părintelui Pantelimon ne dezvăluie că fericirea autentică nu este un dar pasiv sau o stare statică, ci un proces continuu de devenire și împlinire. Ea se construiește prin muncă, iubire, și dăruire față de ceilalți, ca parte a relației noastre cu Dumnezeu. Încercările vieții nu sunt decât trepte pe drumul către esența noastră cea mai pură, iar răsplata este întotdeauna mai mare decât prețul plătit. Înțelegând aceste adevăruri, putem privi suferința nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe o oportunitate de a ne înălța spre o fericire profundă, care transcende orice dificultate.
