ITALIA: „Românii, rasa cea mai scârboasă care există pe pământ…”
O bandă de români a devalizat un cimitir la Udine, din cartierul Paderno, furând statui şi obiecte din bronz sau cupru, provocând daune materiale de peste 100.000 de euro, dar şi indignarea familiilor care şi-au văzut mormintele celor dragi profanate.
Banda de hoţi a devastat literalmente cimitirul Campo Santo din Udine, în două etape. Primul atac a avut loc pe 13 ianuarie, când vandalii au smuls mai multe statui de pe morminte. Mai multe familii s-au prezentat la carabinieri pentru a depune plângere.
„În mod clar este vorba de o lovitură bine premeditată – a declarat primarul din Udine, Furio Honsell – şi avem încredere că militarii de la Carabinieri, care efectuează anchetele, pot să recupereze întreaga pradă. Sunt îngrijorat de cele întâmplate pentru că este vorba de un fapt lipsit de civilizaţie”.
Hoţii au sustrat statuete, cruci şi sculpturi, plus tablele din cupru ale acoperişurilor şi ţevile de la balustrade.
Un al doilea furt a avut loc în noaptea de joi, 23 ianuarie, în acelaşi cimitir. De data aceasta hoţii au fost prinşi. Fugind, au dat peste o patrulă de carabinieri care i-au oprit şi au descoprit în furgoneta lor 98 de obiecte din bronz şi cupru cu o valoare de peste 100.000 de euro. În furgoneta cu numere româneşti, un Citroen Jumper care a fost pusă sub sechestru, carabinierii au găsit 31 de statui de mari dimensiuni, alte 16 mai mici, patru cruci de dimensiuni medii şi trei basoreliefuri, toate din bronz, plus 44 de vaze din cupru şi din bronz.
Ioan Emil Manole, de 25 de ani, Florin Adrian Coloji, de 26 de ani, şi Ilie Darius Muntean, de 21 de ani, toţi fără antecedente penale, au fost arestaţi şi acuzaţi de furt agravat în complicitate şi profanare de morminte.
În aceaşi zi, judecătorul i-a pus în libertate. Vor trebui să plece din Friuli Venezia Giulia. După arestare, judecătorul pentru audieri preliminare, la cererea procurorului, a dispus împotriva lor interdicţia rezidenţei în regiune.
În ultimii ani au fost luate în vizor mai multe cimitire din provincia Udine, cimitirele din Sammardenchia, Cargnacco, Basiliano, Pantianicco, Majano şi Coseano.
Lovitura cea mai importantă a fost pusă la cale la cimitirul din San Vito, unde pe lângă cupru au fost furate diferite sculpturi printre care şi „Grande Maschera”, pe care a realizat-o în 1957 artistul Mirko Basaldella pentru mama sa (cu o valoare de circa 30.000 de euro) şi „La Preghiera”, operă realizată în 1923 de artistul Max Piccini pentru familia Rossini, cu valoarea de circa 20.000 de euro. Din cimitirul din Paderno a fost sustrasă sculptura în bronz realizată de artistul Dino Basaldella pentru soţia sa, Marcolina Bon.
„O gaură în frunte”
După eliberarea celor trei hoţi, pe site-ul ziarului Messaggero Veneto, care a publicat ştirea, au apărut zeci de comentarii contra românilor, unele dintre ele cu conţinut incitant la violenţă. Iată câteva dintre aceste comentarii.
Enzo Greco: «E atât de dificil să fie trimişi în închisorile din ţările lor, având în vedere că aici e imposibil să ispăşeşti pedeapsa? Este posibil ca acest Guvern, inclusiv premierul, să nu reuşească? La ce folosesc Carabinierii, Poliţia de Stat, dacă după delincvenţii sunt repuşi în libertate? Credeţi-mă, e umilitor şi frustrant .»
Katia Pittoni: «Ăştia nu respectă nici morţii, cu atât mai puţin pe cei vii! Nu este posibil aşa ceva, nu ştiu dacă mă scârbeşte mai mult, magistratura sau aceşti hoţi.»
Mattia Nalin: «O gaură în frunte şi la revedere… mai ales că aveau deja pietrele funerare.»
Sonia Molinaro: «Dar nici măcar nu foloseşte să se scrie anumite ştiri pentru că se ştie că este de-ajuns să fi străin ca să poţi să faci orice tip de infracţiune şi să nu fii pedepsit… tu dacă furi un măr eşti închis, ei ucid şi, pe lângă faptul că nu păţesc nimic, sunt şi întreţinuţi… şi apoi spun să nu fim rasişti??? Să redeschidem cuptoarele, asta ar trebui… şi să facem o mare curăţenie generală…»
Walter Gus: «Rasa cea mai scârboasă care există pe pământ, trebuie ucişi toţi precum câinii râioşi.»
Osvaldo Franzon: «Românii nu pot fi integraţi… pot fi doar deportaţi!»
Un singur comentariu atrăgea atenţia că indignarea pentru această faptă este foarte mare, în timp ce pentru fapte cu daune mult mai mari nimeni nu se indignează.
Alberto Baliello: «Ceea ce impresionează este agitaţia pentru oamenii care fură statui, în timp ce media veniturilor bijutierilor de 14.000 de euro brut anual sau a deţinătorilor de restaurante care declară mai puţin decât ospătarii, nu face agitaţie. Dar nu fură şi ei? Spitalele de aici nu se închid din cauza lor? Gropile de pe străzi nu sunt din cauza lor? Imu, Tares nu sunt din cauza lor? De ce nu se indignează lumea?»
GALERIE FOTO
Sursa: gazetaromaneasca.com
hotul striga hotul… italieni fura mai tare decat romanii( tiganii probabil in cazul de fata) ,dar in media din italia se face mare tam tam cand este vorba despre romani
***Walter Gus: «Rasa cea mai scârboasă care există pe pământ, trebuie ucişi toţi precum câinii râioşi.»
Osvaldo Franzon: «Românii nu pot fi integraţi… pot fi doar deportaţi!***
PS: Acesti italieni bronzati de naturță nu pot face diferenta intre țțigani și români. Ar fii bine ca românii de acolo să le spună că românii sunt albi și țiganii ca cei doi care au făcut comentariile.
Walter Gus asta este un dobitoc, as vrea ca sa fiu langa el cand spune ca noi toti romanii sa fim omorati, dar ei is niste macaronari spurcati de cele mai multe ori nu se spala cu saptamanile, sa aiba grija ce spun ptr ca sa nu ii cada lui capul de pe umeri sa vb de acum in numele lui ca e bai
sa specificam.individul din imagine este tzigan .o banda de tzigani a furat si ei merita trasi in tzeapa.UNDE ESTI TZEPES DOAMNE??/?
IAR DUPA TZIGANI VIN ISLAMISTII , NU STIU CE-I MAI RAU
Pai italienii la cât sunt de prosti nu știu sa facă diferenta
Sigur nu sunt moldoveni de peste prut cu documente româneşti?
Astia sunt tigani imputiti care ar trebui dusi pe o insula pustie si sa stea acolo,sa se fure si sa se omoare intre ei
Nu vi se pare ceva suspect ? Responsabili de acest cimitir, unde erau? Ca toate cimitirele au paza, si pe deasupra si telecamere. Sunt complici cu tinerii?
nus moldoveni dar romin asa ca lasa mai moale !!!
Non giudicati i rumeni in generale. ..xke sempre noi rumeni stiamo qui con i vostri genitori,nonni x darvi la possibilità di andare a lavorare x guadagnare un pezzo di panne,o x farvi avere la libertà di fare che vi pare!se dovette giudicare fatelo con quelli che sbagliano!
Rom =zingarii Român sunt cei care muncesc ptr voi Italieniiiiiiii😝.
ca intotdeauna din cauza unora suntem bagati toti in aceeasi oala…de ce nu fac un articol unde sa scrie cum badantele romance spala mamele italienilor la fund si le ingrijesc in timp ce ei isi mananca farfuria de pasta gustoasa in restaurant sau isi fac nu stiu cate vacante prin alte tari…orice padure are uscaturile ei…oricum suntem obisnuiti sa fim numiti tigani…caini…imputiti…hoti criminali etc!!!cei ce gresesc merita sa fie pedepsiti numai ca nu trebuie sa generalizeze…italienii isi omoara proprii fii si parintii dar nu se face atat tam tam!!!
Inainte sai criticati pe romini uitati ce romini sunt nui bagati pe toti in aceeias oala romini adevarati nu fac asa ceva fac tiganii,
daca va uitati la meclele lor constatati ca-s ti gani imputiti
Nemernicii astia erau in complicitate cu mafia depozitelor de achizitii ! Sint si braconieri-pescari,romani ,albanezi,care lucreaza mina in mina cu mafia locala .
si italienii sunt la fel de hoti si de scursuri depravate.
A response to Walter Gus, most of those people look like Gypsies and not Romanians, as most Romanians that are in foreign lands are hard working law abiding family man, so for you to make such an uneducated statement as that I really just have two words for you
(FUCK YOU)but I guess now a day every one is a big man behind a computer??? Would you make the same statement face to face??? I think not…@Sorin Roman: nu te mai stradui sa scrii in engleza,k macaronarii nu stiu nici macar limba lor,dar engleza…
Cat despre ciorile care fura prin itala,nu va faceti probleme,sunt lasati liberi chiar pentru faptul ca sunt tigani si pentru ca fac fel de fel de banditisme,poate ca sunt FOLOSITI de cine trebuie…Daca erau romani zaceau in puscarie chiar si fara sa fi facut ceva…
daca ar pleca toti romanii din italia atunci ca ar avea cu adevarat de ce sa se plinga
UITATIVA LA FATA LOR ..NU SANT ROMANI ci sant romii europei .asa ca fac parte din aceasta categorie unde italieni pe plan mondial sant cei mai calificati .furturi inselecuni mafiotiurosi mincinosi si hoti . acesti hoti de buzunare nu sant nici macar 1 la suta fata de procentul de italieni ce sant in romania astazi chiar ocupind romania flaudulos
Nume de țigani moldoveni (la fel ca și alții romani) dar ăsta nu înseamnă ca sunt români sau moldoveni Ptr ca au pașapoarte
Un titlu mai aberant decat asta nu am mai intalnit pana acum! In Romania ca in oricare tara exista si oameni buni si oameni rai. Cu pedofilii din Italia care vin in Romania si isi bat joc de copii, ce facem? Ia, draga ziar, sa te auzim, ca vad ca esti bun la titluri „tari”….
Ăștia sunt niște țigani puturoși care fug de muncă…
Am ajuns rau in fata unora care nici macar nu stim daca au valoare in propria lor tara. Cata rautate au in sfletul lor!!! Ha,sa ne impuste mai rau ca pe
Oare cine a inventat cuvantul „mafia”? Cosa Nostra de unde este, daca nu din Italia?
Sicilia este cumva o provincie din Romania? Cei ucisi de mafie … au fodst ucisi de romani?
NU vedeti ca majoritatea hotilor sunt doa CETATENI ROMANI dar NU romani? Stiti prea bine cine le-a dat voie sa-si puna doi de „r” la numele etniei….de aici si confuziile!
dragi italieni,documentativa mai bine si sa faceti o diferenta CLARA intre etnia roma din Romania si cetatenii Romani.Cu toata sinceritatea va comunic ca aceasta etnie n-o agreez din miliarde de motive,iar ceea ce fac oriunde s-ar afla asa procedeaza si in tara lor.Este usor sa critici pe cineva fara sa va dati seama ca JIGNITI alte persoane care nu au nici-o vina ptr.actele lor.E u una as instaura ptr.ei un nou sistem hitlerist si aruncati in lagarele lor.
Aloooo romii nu românii sa nu facem confuzie ca nu suntem aceeași rasă.
Sa i lasam pe straini sa isi planga de mila, doar ei au vrut forta de munca, acum trebuie sa accepte si pe cersetori si hoti, proxeneti, sunt la pachet cu aia buni si harnici de munca.
Daca sau saturat de noi, eu invit pe UE sa ne de-a afara din cloaca lor si sa plece si cu toate afacerile din tara noastram ne descurcam si fara ei, eu stiu ca ei au vrut doar crema si cei mai educati din romani sa mearga la ei sa munceasca , dupa ce sau format si scolit aici, nu se poate , trebuie sa ia si pe aia mai rai, sunt la pachet 😀
Cred ca cineva de la Consulatul Romaniei din Italia, ar trebui sa scoata degetelul din nas si sa le explice in detaliu Italienilor care este diferenta dintre Rrom si Roman. De obicei pe Romani ii gasesti pe plantatiile lor de sclavi muncind cinstit pentru un salariu de mizerie, dar fericiti ca isi pot tine copii in scoala cu banii adunati cu truda…