Ce să facem ca să trăim mai bine?

După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.

Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.

Văzând şi singur toate acestea, întrebi mirat: „Ce să facem ca să ne fie mai bine?” Nu- ţi voi răspunde eu, ci-l voi lăsa pe un om sfânt să îţi răspundă. Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică.

Acela li s- a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună- vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: Dar, omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi?

A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi această pravilă:

Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni,

temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni,

cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni,

rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni,

nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni,

căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni,

împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor,

daţi mulţumită lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumită oamenilor,

slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!

După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: nu se poate trece pe lângă acest abecedar de-a dreptul la o carte grea. Domnul să te bucure!

Scrisoarea a 109-a, Comandantului Ştefan D., care întreabă ce să facem ca să ne fie mai bine?