Biserica Ortodoxă Română NU se opune construirii unui lăcaș de cult al unui cult religios recunoscut de statul român
Vasile Bănescu, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, despre construirea moscheei: Biserica Ortodoxă nu se opune construirii unui lăcaș de cult al unui cult religios recunoscut de statul român
Biserica Ortodoxă Română nu se opune construirii unui lăcaș de cult al unui cult religios recunoscut de statul român, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, referindu-se la moscheea care ar urma să fie construită în București.
„Biserica asistă la un dialog care se poartă între două state, România și Turcia, nefiind un factor decident în această problemă. Biserica și-a exprimat un punct de vedere când a fost consultată inițial și își păstrează același punct de vedere: Biserica Ortodoxă nu se opune construirii unui lăcaș de cult al unui cult religios recunoscut de statul român”, a declarat Bănescu pentru Agerpres.
Acesta a amintit că s-a pus și problema construirii unui așezământ pentru pelerinii români din Istanbul, dar nu se pretinde construirea unei biserici acolo pentru că deja există una.
„Trec anual mii de pelerini prin vechiul Constantinopol, actualul Istanbul, și din această perspectivă a avut loc o discuție, anterior, în care s-a avansat această idee. În niciun caz nu se pretinde construirea unei biserici în Istanbul, întrucât există o biserică românească acolo”, a explicat purtătorul de cuvânt al BOR, relateaza b1.ro.
Daca aceasta este pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la ridicarea unei moschei in Capitala Romaniei (si nu o moscheie oarecare, ci una cat se poate de grandioasa), atunci cu amaraciune pot sa spun ca bietul crestin roman este lovit in cel mai sfant loc pe care inca mai credea ca il are. Este o „declaratie de razboi” impotriva propriului popor iar acest lucru nu se va intampla fara un referendum initial. Sunt pe deplin constient ca trebuie sa facem ascultare de mai marii Bisericii, dar fara a periclita credinta ortodoxa a copiilor nostri. Faptul ca romanii se opun acestui proiect nu e doar un zvon, ci un fapt cat se poate de concret. Si nu se opun fiindca romanii sunt rasisti, ci dimpotriva: iubesc armonia si pacea intre oameni. O moscheie este ca o regina la stup. Iar in jurul „reginei” vor roi albinele, fie ele razboinice sau doar carause. Nu ne intereseaza. Avem nevoie de liniste si pace. Straduiti-va sa o mentineti si nu luati decizii dureroase impotriva propriilor noastre trairi sufletesti. Nu ne doare stradania Turciei de a-si atinge scopul cat tradarea Patriarhiei fata de proprii enoriasi. Este o grea incercare pentru sufletele crestinilor si sa ne fereasca Dumnezeu de vreo motivatie astfel incat crestinii sa nu mai doreasca sa mearga la biserica si cu atat mai putin sa contribuie pentru lacasurile sfinte, din moment ce nu se mai simt reprezentati cu adevarat in fata lui Dumnezeu.
Va rugam, asadar sa va reconsiderati pozitia pana nu este prea tarziu. Romanii au si-asa destule dezamagiri. Macar Biserica sa ramana „sfanta, soborniceasca si apostoleasca”! Sfantul Apostol Andrei nu ne-a propavaduit pe Mohamed, ci pe Mantuitorul Hristos. Nu ne intereseaza cu ce intentii se accepta un astfel de compromis, dar cu siguranta nu este in voia lui Dumnezeu ci cel mult ar putea ingadui, nu fara a pedepsi amar pe cel ce indrazneste sa tradeze. Sa slujim lui Hristos cu orice pret. Mai bine martir decat cu constiinta incarcata de a lucra impotriva Duhului Sfant!
„Biserica asistă la un dialog care se poartă între două state, România și Turcia, nefiind un factor decident în această problemă.” Dacă citim cu luare aminte textul vom înțelege cât se poate de clar, că dialogul se poartă între două state, unde Biserica nu este parte în dialog și deci nu poate decide nimic pe lângă ce au decis statele. Desigur altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi fost și Biserica parte în dialog sau dacă la conducerea țării noastre ar fi fost creștini ortodocși cu dragoste de neam. Trebuie avut în vedere și faptul că poziția oficială a Bisericii trebuie luată ținând cont de mulți factori ce converg în discuție; unul dintre ei este cel juridic – Biserica prin reprezentanții ei nu-și poate permite să nesocotească legislația țării ,fie ne convine, fie nu. De asemenea trebuie luat în calcul și impactul pe care îl are o luare de poziție necugetată la asemenea nivel pentru creștinii ortodocși români ce trăiesc în Turcia. Dacă tot nu contează părerea Bisericii în ceea ce au hotărât statele, nu are rost să faci afirmații provocatoare sub imperiul emoțiilor, numai să agiți spiritele acolo unde și așa este șubredă liniștea și pacea între creștini și musulmani. Mai trebuie avut în vedere că și musulmanii sunt de mai multe orientări, turcii fiind cei mai liniștiți dintre ei. Drept dovadă conviețuirea pașnică între musulmani și creștini din Dobrogea. Dacă citim ,,Papucii lui Mahmud” de Gala Galaction vom înțelege mai multe. Neavând pârghii de decizie, sub nici o formă nu este necesară o declarație oficială de răboi, care și așa nu ar avea nici un efect, însă noi putem să ne apărăm punctul de vedere și credința așa cum am mai făcut. Dacă poporul creștin nu va sta doar pe margine comentând un meci, …Vox populi Vox Dei. Cât despre trădare, să fim ceva mai copți la minte și să îi înțelegem sensul acestui cuvânt, nu să-l folosim numai așa să ne aflăm în treabă, sau pentru că asta ne vine în cap la mânie. Dar ia să vedem noi, de fapt pe cine ar trebui să fim mânioși? La un troc politic început de Ponta și desăvârșit de Iohanis, nouă ne trebuie un țap ispășitor? Și toate acestea se întâmplă deoarece nu avem credință și dragoste de Dumnezeu și de aproapele și nu ne rugăm. Hai să ne rugăm mai bine și mai curat, să ne iubim unii pe alții noi creștinii ,,ca într-un gând să mărturisim” și vom vedea cum Maica Domnului Nostru ne va acoperi cu Cinstitul Său Acoperământ, ferindu-ne de tot răul. Vă doresc multă sănătate, bucurie și înțelepciune!
In primul rand nu stiu cui ma adresez, dar cu siguranta stie Dumnezeu sufletul fiecaruia…
E delicat sa ne justificam daca si cat ne rugam. Cine se roaga, stie bine ca nu se roaga indeajuns, si in nici un caz cat se roaga… celalalt. Prin asta vine si harul…
Oare de manie era vorba? Oare de aruncatul pisicii in gradina „politicii” era vorba?
„Dialogul”, chiar daca se poarta intre state, nu poate face abstractie de traditie si credinta. De fapt tocmai de aceea, acest subiect este cu mult mai delicat decat sondele de sist, imfrastuctura cu companii straine, etc. Lumea – naiva sau nu, accepta situatii dintre cele mai dezavantajoase, dar cand se atinge relatia cu Dumnezeu, mai ales celor ce vor veni dupa noi, nu este vorba deloc de manie, ci de durere. Pentru ca nu te loveste cel fara de Dumnezeu, pe care-l intelegi si pentru care te rogi, ci te loveste cel ce pretinde ca se roaga pentru tine. Si caruia tu, biet suflet in deriva, te inclini pios cand apare in mijlocul credinciosilor si binecuvinteaza lacasurile sfinte in numele Sfintei Treimi. Ca sa dai incuviintare unui lacas musulman in imima Bucurestiului este tot o binecuvantare, dar nu stiu in numele cui. Asta imi aminteste de Solomon, renumit in intelepciune. Si David a gresit (si s-a cait) si Solomon s-a pierdut in marire de sine si a platit, dar noi care STIM cum stau lucrurile, avandu-L Invatator pe Hristos Mantuitorul, si fiind… in har, n-ar trebui sa-L tradam. Fiindca, DA, chiar de tradare este vorba. Am trait 15 ani printre musulmani cumsecade. Ne vedeam zilnic, ne respectam si ne ajutam asa cum sta bine unor oameni normali care nu fac diferente sociale. Copiii insa, se pierdeau in superficial. Nu cunosc daca copiii lor deveneau peste timp mai putin credinciosi, dar urmarindu-i pe copiii crestini care traiau in preajma lor, fie ca vorbim de scoala sau societate, erau din ce in ce mai confuzi si mai reci fata de Mantuitorul Hristos. Dupa o generatie – doua, cartiere intregi vor deveni indiferenti fata de bisericile ridicate de parintii lor, si astfel bisericile vor fi goale, servind eventual asa cum servesc astazi in Marea Britanie (foarte ingaduitoare cu lacasurile lor de cult) cluburi de yoga, cluburi de noapte sau mai rau, chiar cluburi pentru homosexuali. Repet: asta se intampla in biserici care au servit candva lui Dumnezeu. Tocmai pentru ca am privit cu durere sufleteasca aceste efecte, ma straduiesc acum sa impiedic sa se intample in Romania.
Sa nu vorbim de micile comunitati de turci si tatari care convietuiesc impreuna cu noi de veacuri. Nu de acolo vine pericolul. Acolo, daca doresc, mai pot ridica si alte moschei… Este problema lor. In Bucuresti (si in imprejurimi) este extrem de riscant.
In concluzie, fie ca vrem, fie ca nu, suntem cu totii implicati, iar Biaserica nu poate sta deoparte. Daca Biserica „nu este parte din dialog”, este un nonsens sa aflam parerea oficiala a Pariarhiei. Dar nu e asa. Biserica chiar are un cuvant de spus, doar ca este in opozitie cu fiii Bisericii lui Hristos. Daca ni s-ar fi spus: „Frati crestini, din neam in neam, ne stim uniti in Hristos cu jertfe si sacrificii pe care istoria lumii le-a consemnat cu prisosinta. NU agreem ridicarea unui locas religios, altfel decat dedicat lui Dumnezeu si Mantuitorului Hristos, iar ceea ce Guvernul decide, nu reprezinta si pozitia Bisericii Ortodoxe Romane. Va indemnam la pace si rugaciune, si bunul Dumnezeu ne va orandui cele bune si de folos.” Altfel s-ar simti bietul crestin. Politica e asa cum e. Compromisul Bisericii este pe cat de jenant pe atat de sfasietor pentru sufletele crestinilor. Nu mania ar trebui sa razbata printe cuvinte, ci durerea si nelinistea pentru generatiile ce vin. Poate ca, netraind printre ei si neavand acces la ceea ce astazi ne ofera abundenta de vesti cutremuratoare despre fanatismul acestor oameni, putem linistiti sa obladuim ranile salbaticilor care-si fac culcus in gradina noastra, dar sa nu ne miram cand ne vor incolti si nu vom mai intelege de ce ingaduie Dumnezeu astfel de nenorociri. Una e sa fii naiv si alta sa accepti voit sa se intample raul. Poate nu toti din cei ce participau la rastignirea Mantuitorului, strigau „rastigniti-L!”, dar prezenta lor tacita era ca o confirmare. Vom da socoteala pentru deciziile noastre, chiar si pentru faptul ca am fi putut spune nu, dar am preferat sa tacem, in timp ce din nou, participam la rastighire. Repet, nu noi, ci cei ce vin dupa noi vor avea de suferit. Iar noi vom fi raspunzatori – fie si partial – pentru nemantuirea lor. Greu le este celor care trebuie sa decida pentru altii si mi-e mila de sufletele lor. Sa fii Patriarh sau episcop si sa fii de acord cu moscheea, nu stiu cum o fi politic, dar pentru enoriasi e mare sminteala!!! Un singur suflet smintit, inseamna enorm. Cu atat mai dureros pentru mai multe! Oare ne jenam de ce-o sa spuna X sau Y, sau cum vom raspunde in fata Judecatorului Hristos pentru sufletele ce ni s-au dat spre pastorire?
Asadar, „intr-un gand sa marturisim”, pe Hristos, pe Mahomed, pe Budda si pe cine or mai dori sa-si faca in tara asta temple, moshei grandioase si cine-mai-stie-ce salase woodoo!… Sa nu vorbim… vorbe!…
Mai bine ne-ar fi noua ca Patriarhul sa spuna adevarul despe ceea ce ne asteapta dupa „sinodul panortodox” unde sfintii parinti ne-au avertizat ca va fi vanduta credinta orodoxa. Aceasta este PROBLEMA CEA MARE !
Iata reactii vii de ingrijorare:
http://www.aparatorul.md/recomandam-modova-opt-manastiri-vor-intrerupe-pomenirea-patriarhului-si-episcopulului-locului-daca-acesta-nu-va-lua-atitudine-de-osandire-a-textelor-pentru-sfantul-si-marele-sinod/
http://lumea-ortodoxa.ro/sunt-impotriva-ereziei-ecumenismului-cu-toate-manifestarile-sale-raspunsul-ps-petru-la-declaratia-celor-8-manastiri-din-eparhia-sa/
Despre islamizarea planificata si sinuciderea istorica, cititi si aici:
http://manastirea.petru-voda.ro/2015/09/23/precizari-despre-prorocia-parintelui-justin-parvu-mai-sunt-12-luni-si-vine-urgie/