Crucea te așteaptă…
Cât suntem departe de iubirea de vrăjmași și zarea desăvârșirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înțeleg. Dar să ne întoarcem...
ganduridinierusalim.com - Știri, evenimente, biserică, ortodoxie, invățături.
Cât suntem departe de iubirea de vrăjmași și zarea desăvârșirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înțeleg. Dar să ne întoarcem...
Ne întrebăm noi acum de ce avem atâtea elemente, atâtea păcate, atâtea greutăţi în viaţa românească. Păi numai numele mai e de român, că românul nu mai este, săracul, s-a pierdut. Pentru că fetele...
Pentru omul occidental, care se înstrăinase de tradiţia isihast-trezvitoare, psihologia a fost o minunăţie. Nu este însă şi cazul ortodoxului. Dacă Părinţii ar fi trăit astăzi, s-ar fi uimit de minunarea omului faţă de...
Păcatul l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, dar nu şi pe Dumnezeu de om. Legătura lui Dumnezeu cu omul nu s-a schimbat. El este dragostea: este veşnic şi neschimbător. Şi în locul credinţei şi...
Cine vrea Anormalitatea… la Grădina Zoologică, sunt cuști suficiente! Să se ducă să și-o caute! în Societatea Normală trebuie să trăim normal. În Societatea Anormală, să trăiască fiecare cum îi place. Deci noi nu...
La începutul Rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus. CuRugăciunea lui Iisus, omul devine ca un copil. Toţi Bătrânii au trăit experienţele mistice ale rugăciunii....
„Din inimă vă cer: lucraţi toată fapta cea bună!” Doar Dumnezeu cunoaşte taina inimii Sofiei şi a nevoinţelor ei, însă roadele date de acest „pom răsădit lângă izvoarele apelor” au vădit-o adevărată înţeleaptă cu...
Fostul lider al studenților care au protestat în Piața Universității în 1990, Marian Munteanu, a discutat despre problemele Bisericii Ortodoxe și recentele proteste la adresa comunității creștine din România. Într-o emisiune de la Realitatea...
Eu, personal – judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai...
Prea cucernice pãrinte, sfârsitul anului trecut ne-a întors din nou în timp, „schimbarea schimbãrii” readucând la putere pe cei ce au contribuit decisiv la degradarea societãtii românesti dupã 1989. Ce a intrigat pe multi...