„Dacă te gândeşti la rău, răul va veni, dacă te gândeşti la bine, binele va veni…”

Să nu spui niciodată „o să-l pedepsească Dumnezeu”

– Părinte, vă amintiţi cazul acela despre care ne-aţi vorbit, care s-a petrecut pe pod, în gara din Halkida?

– Unii oameni nu pot pricepe [că nu trebuie] să spui niciodată „o să-l pedepsească Dumnezeu, dacă face asemenea lucruri”… Niciodată să nu spuneţi despre nimeni: „O să-l bată Dumnezeu pentru ceea ce face!”

Eu m-am rugat pentru el la Preasfânta ca să facă în aşa fel încât să ajungă să-i cheme numele şi, după aproape jumătate de minut – sau să fi fost un minut -, a început să strige: „Preasfânta mea…” Eu nu mi-am dorit niciodată să i se întâmple ceva rău… Nu are legătură cu ceea ce am văzut, dragii mei, dar sunt convins că nu trebuie să lăsăm răul să se strecoare în mintea noastră, zicând „pe ăsta o să-l bată Dumnezeu pentru că nu se poartă cum trebuie…”.

Nu-mi place faptul că mulţi sfinţi au aruncat blesteme

Nu trebuie să ne dorim nici măcar cu gândul ca Dumnezeu să pedepsească pe cineva, ci să spunem asemenea Sfântului Ştefan: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Aţi văzut ce sfânt mare a fost Ştefan? Mie, să vă spun sincer, nu-mi place faptul că mulţi sfinţi au aruncat blesteme. Este o încălcare a [poruncii] iubirii.

Au blestemat, şi blestemul s-a prins; iar eu nu pot pricepe aşa ceva. Poate că era spre îndreptare, [se prea] poate…

Cel ce rosteşte aşa ceva nu are un suflet bun

Aşadar, aşadar, dragii mei, vă spun sincer, eu am înţeles foarte bine lucrul ăsta: să nu blestemaţi şi să nu spuneţi: „Nu poate Dumnezeu să-l lase pe ăsta, trebuie să-l pedepsească…” Să nu spuneţi niciodată aşa ceva. Nu vă daţi seama, dar asta pângăreşte sufletul.

Pentru că cel ce rosteşte aşa ceva nu are suflet bun. Sufletul său nu e în ordine. Dacă te-apuci să-l cercetezi, o să vezi că e un om tulburat, nervos, supărăcios. Totuşi, în felul său, poate să aibă dreptate. Dar sufletul i se pângăreşte. Nu se vede, însă se pângăreşte grav si fără să-şi dea seama el însuşi se blestemă şi aduce răul. Adică „dacă te gândeşti la rău, răul va veni, dacă te gândeşti la bine, binele va veni…”. Aţi mai auzit-o pe asta? Ce vrea să însemne? In aparenţă, lucrurile stau aşa cum spuneţi, dar în realitate înseamnă că atunci când te gândeşti la bine, o să fie bine şi când te gândeşti la rău, răul o să apară.

Acest lucru se întâmplă foarte uşor, mai ales când omul e cuprins de nelinişte. Ceea ce am înţeles eu e că se poate să aibă o tulburare a stomacului şi de acolo, nu după multă vreme, să iasă o putere diabolică, ce-l va afecta pe cel din faţa lui. Şi ce ştie el? El ştie că n-a spus decât că „nu se poate să nu-l pedepsească Dumnezeu pentru ceea ce face”… în realitate, el însuşi şi-a dorit ca cel ce a făcut răul să fie pedepsit.

E ceva de neînţeles cum lucrează diavolul prin oamenii nevrotici

Eu vă spun că acest lucru este o piedică în calea sfinţirii sufletelor noastre. De aceea, indiferent de necazul pe care l-am avea, trebuie să ne rugăm. E ceva de neînţeles… O spun cu durere în suflet… E ceva de neînţeles cum lucrează diavolul prin oamenii nevrotici cu o putere atât de mare şi atât de rea…

Mi-am spus în sine:„Preasfânta mea, fă-l ca, în loc să te hulească, să te cheme cu osârdie!”

Cât priveşte ceea ce am făcut atunci şi ceea ce mi s-a întâmplat, m-am dus şi m-am spovedit cu lacrimi. Am simţit că m-am rugat şi am spus:

„Preasfânta mea, fă-l pe acest om ca, în loc să te hulească, să cheme cu osârdie numele tău!”, şi chiar aşa s-a petrecut.

Era un căruţaş cu căruţa încărcată cu lădiţe de struguri de masă şi o hulea pe Preasfânta. Se afla pe podul de la gară, pe sub care trec liniile de tren, şi calul s-a oprit în loc. Iar el se grăbea pentru că trenul şuiera… Voia să apuce să descarce. O hulea pe Preasfânta, îşi bătea calul şi hulea…

I-am auzit hulele cumplite şi mi-am spus în sine: „Preasfânta mea, fă-l ca, în loc să te hulească, să te cheme cu osârdie!”

Căruţaşul striga: „Preasfântă Fecioară!”

Căruţaşul bătea şi împingea calul ca să o ia din loc, s-o ia la trap… Calul s-a opintit şi a luat-o la goană. Căruţa era cât pe ce să se răstoarne şi o roată s-a rupt, pentru că întreaga greutate se lăsase pe ea. Axul roţii a găurit un butoi mare, plin cu must. Căruţa s-a răsturnat şi căruţaşul s-a trezit sub butoiul cu must. Scăpând, calul o luase la goană şi oamenii alergau să-l scoată de dedesubt pe căruţaşul care se ţinea cu amândouă mâinile de cap şi striga: „Preasfântă Fecioară, Preasfântă Fecioară!”

Eu mă aflam chiar în partea de sus, acolo unde drumul o ia spre [cartierul] Flânia, şi am fost martorul întregii păţanii. M-a impresionat şi în acelaşi timp m-a întristat foarte tare. Mi-a trecut prin gând că nu am spus cum trebuie rugăciunea în care am rugat-o pe Preasfânta să-l lumineze, să-l facă să o cheme în ajutor. Am dat vina pe mine. Era o aşa stare de confuzie… Mi-am spus că de vină e răutatea mea. Însă, vă mărturisesc sincer, n-am simţit răutate [faţă de acel om].

Poţi să faci o rugăciune, crezând că e adevărată, dar în străfundul conştiinţei tale să nu fii sincer

Atâţia ani în Sfântul Munte eu îi adusesem închinare Preasfintei Maici şi nu mi-a plăcut deloc când l-am auzit cum o hulea. Când m-am rugat Preasfintei, mi se pare că am chemat-o cu amărăciune, şi nu cu iubire. Nu mi-am dat seama cum [s-a petrecut]…, poate a fost din iubire, vă spun, nu am priceput [ce-a fost].

In mintea mea a persistat ideea că poţi să spui ceva, dar în străfundul conştiinţei tale să nu fii sincer. Adică îmi poţi spune: „Părinte, iartă-mă pentru ceea ce ţi-am făcut”, dar în sinea ta să nu ceri iertare. Se poate să-ţi ceri iertare cu gura, dar rana să rămână înăuntrul tău; altceva să spui cu gura, şi altceva, cu inima.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul, O sa va spun…Relatari inregistrate ale Sfantului Porfirie despre viata sa, ed. Sophia, 2016