De unde vin problemele din familie? Căsătoria s-a început cu stângul

Ascultaţi pricinile pentru care au vrajbă şi ce să facă ca să nu le mai aibă. Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neapărat, vine vrajba în casă dacă:

Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.

Soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă sau fără cununie religioasă.

Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel, au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu s-au mărturisit, acel păcat are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care face acest lucru.

Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul.

Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea. Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, care dacă nu se păzesc, păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte.

Din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului, atunci când mănâncă carne multă şi nu posteşte. Plin de fiere fiind, se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap unii la alţii. Aşa, pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn ce nu e la locul ei, îi sare în cap celuilalt.

Şi o ultimă pricină este desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează când sunt legiuiţi? Aşa bine, căci nu mai ţin seamă de miercuri, de vineri, de zilele postului şi de sărbători. Nu mai ţin nicio rânduială. Și bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

Părintele Arsenie Boca

Extras din ”Ridicarea Căsătoriei la înălţimea de Taină”, Ed. Agaton, Făgăraş 2002, pag. 31-32

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.