DOLIU LA FRĂSINEI: Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri, a trecut la cele veșnice

Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Manastiri Frasinei, a trecut la cele veșnice

Duminică, 13 martie 2016, Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Manastiri Frasinei din județul Vâlcea, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 94 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 16 martie 2016, de la ora 11:00, la Sfânta Mănăstire Frăsinei, informeaza arhiepiscopiaramnicului.ro.

Model de statornicie și viață cuvioasă

Părintele Neonil Ștefan s-a născut la 21 octombrie 1922, în satul Valea Babei, din comuna Runcu, județul Vâlcea. Părinții săi, Dumitru și Maria, l-au crescut din mic în dreapta credință.

După ce a absolvit școala primară în satul natal (1929-1936) și stagiul militar la Alba Iulia (1943-1946), a rămas în sânul familiei până la 15 aprilie 1948, când a fost primit ca frate în obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea, unde, la 15 august 1949, a fost tuns în călugărie, primind chipul îngeresc.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iosif Gafton al Râmnicului, s-a format duhovnicește la Seminarul Teologic Monahal de la Sfânta Mănăstire Neamț (1950-1953), apoi la Sfânta Mănăstire Curtea de Argeș (1953-1955), unde a deprins meșteșugul olăritului, și, în cele din urmă, la Institutul Teologic din București (1955-1959).

Părintele Neonil Ștefan a fost hirotonit ierodiacon la 13 noiembrie 1949 și ieromonah la 21 noiembrie 1952. Cu harul lui Dumnezeu, la 1 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani, dintre care 11 ani de călugărie, a fost ales stareț al Sfintei Sfintei Mănăstiri Frăsinei, pe care a îndrumat-o duhovnicește vreme de alți 57 de ani.

Om de rugăciune și de aspră nevoință călugărească, păstrător al sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, dar și iscusit administrator, părintele arhimandrit Neonil Ștefan a rânduit cu smerenie, cu multă răbdare și cu fermitate nevoile mănăstirii, vreme de peste o jumătate de secol.

Prin osteneala părintelui stareț Neonil Ștefan, ansamblul monahal de la Frăsinei și rânduiala slujbelor dintru început au rămas neschimbate, duhul athonit putând fi simțit și astăzi în mănăstirea Sfântului Calinic. Rânduiala statornicită aici de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire și de a se face slujbă de la miezul nopții și până spre dimineață, ca la Sfântul Munte Athos, a fost păstrată cu multă strictețe de părintele Neonil, vrednic urmaș al stareților din vechime.

A trecut la cele veșnice duminică seara, după slujba Vecerniei Iertării, în chilia sa, în stare de trezvie și rugăciune, pregătit pentru a trece hotarul cel de taină, spre întâlnirea cu Domnul Hristos. La dorința sa, va fi înmormântat în cimitirul sfintei mănăstiri, în mormântul din vreme rânduit lângă ceilalți stareți și părinți care au sfințit locul.

Îl rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Calea, Adevărul și Viața, să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări pentru toți cei îndurerați de plecarea părintelui,

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului.

De asemenea, ai putea dori...

5 răspunsuri

  1. GHEORGHITA spune:

    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN RAI,CA A FOST UN PASTOR SPECIAL PT SUFLETELE TUTUROR CELOR CARE I-A CERUT AJUTORUL.
    PE MINE M-A INVATAT FOARTE MULTE LUCRURI BUNE.
    AM CONVINGEREA CA SUFLETUL LUI ESTE LANGA SFINTI
    SARUT MANA,PARINTE NEONIL.MEREU TRIMITEAM ACATISTE PE NUMELE DANSULUI,ACUM NU STIU CE VOI FACE.

  2. Bonas Niculae spune:

    …, a mai plecat UNUL dintre Marii DUHOVNICI ai BISERICII noastre, ramanem orfani de UNUL care , cu timp si fara timp se apleca spre „nevoile” materiale si spirituale ale SEMENULUI. Nu trecea „nepasator”pe langa NIMENI, da cu tot simtul de PARINTE SPIRITUAL la fiecare ce avea nevoie, un „codru de paine”, un sfat, o hainta, un ban, nu cred ca cineva apeland la ajutorul Sf. Sale, pleca „cu mana goala”.
    CERUL s-a mai IMBOGATIT cu un SFANT, iar pamantul a ramas mai sarac de un TATA darnic. CEL DE SUS L-a primit in LACASURILE SALE spre odihna vesnica, ca plata pentru „a sa viata inchinata in SLUJBA lui DUMNEZEU si a Semenilor”.
    DUMNEZUE sa-l ierte.

  3. CONSTANTIN spune:

    Se spune ca Parintele Cleopa avea o vorba ce i-a pus pe ganduri pe multi care au auzit-o: Ehei fraților, sfârșitul o să vină atunci când o pleca la Domnul starețul Neonil de la Frăsinei!!! Anul asta 2017,a inceput urgia!

  1. 16 martie 2016

    […] DOLIU LA FRĂSINEI: Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri, a trecut la cele veșn… […]

  2. 5 august 2018

    […] DOLIU LA FRĂSINEI: Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri, a trecut la cele veșn… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.