Dumnezeu este pretutindenea, iar noi suntem totdeauna într-însul, şi nu în afara Lui, cum greşit cred unii

Aerul care întreţine viaţa duhovnicească este pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. Se cuvine omului să se deprindă cu aceasta, să nu-l uite pe Ziditorul său nici măcar o clipă a vieţii sale.

Dumnezeu este pretutindenea, iar noi suntem totdeauna într-însul, şi nu în afara Lui, cum greşit cred unii. Nimic nu poate vieţui în afara lui Dumnezeu. El este Atotţiitor, iar El de nimic nu este cuprins, „întru dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem.” (F. Ap. 17:28) Dar dacă noi suntem totdeauna în Dumnezeu, El nu este întotdeauna în noi. Prin puterea voii slobode dată nouă de Dumnezeu şi libertatea de a ne face voia, avem această putere, nemaiauzită, de a ne închide inimile în faţa Ziditorului nostru. Şi astfel, suntem în Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate fi în noi, din vina noastră. Stăm precum pietrele în apă. Ele sunt într-aceasta, căci ea le cuprinde de pretutindeni, dar aceasta nu este în ele, deoarece sunt tari şi de nepătruns. Dacă voim ca Dumnezeu să fie în noi şi noi întru Dânsul, trebuie ca, prin pocăinţă, să ne prefacem din pietre tari în ciuperci moi.

Ciupercile sunt în apă, şi apa este în ele. Pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu ne va face să fim moi precum ciupercile şi supuşi harului lui Dumnezeu. Dar cum se poate ca în mijlocul numeroaselor noastre îndatoriri lumeşti şi în frământarea zilnică să-l pomenim neîncetat pe Dumnezeu? Este cu putinţă! Aşa cum în timp ce muncim sau chiar în timp ce ne rugăm, ne putem gândi la lucruri păcătoase, de ce nu ar fi cu putinţă să cugetăm la Dumnezeu? Trebuie numai să schimbăm ţinta gândurilor noastre. Sfântul Ioan Cassian spune: „Lucrarea minţii noastre poate fi asemuită unei pietre de moară, care se învârte iute, în cerc, mişcată de curgerea năvalnică a stihiei apei. Ea nu poate a nu se învârti, pentru că este mişcată de apă. Dar de morar ţine ce macină piatra de moară – grâu sau pleavă. Astfel, şi mintea noastră, în cursul vieţii noastre de aici nu poate să rămână goală (nelucrătoare) la mişcarea gândurilor, deoarece neîncetat este pusă în mişcare de şuvoaie năvalnice de impresii, ce se revarsă către ea de pretutindenea. Dar pe care dintre acestea îl primim şi îl însuşim, ţine doar de voia şi dorinţa noastră.”

Priviţi la Sfântul Apostol Pavel! Orice săvârşea, totul era legat de Dumnezeu. El a dobândit aceasta deoarece cugeta numai la ceruri, şi nu la cele pământeşti. (Col. 3:2) Chiar şi când mânca şi bea, dorea să o facă întru slava lui Dumnezeu, (I Cor. 10:31) cu atât mai mult rugăciunea, despre care a spus: „Rugaţi-vă neîncetat!” (I Thes. 5:17)

Părintele Serafim Alexiev

Extras din „Viața duhovnicească a creștinului ortodox”, Ed. Predania, București, 2010, pag. 24-25