Fiica mitropolitului

Există păcate omeneşti care se vindecă prin pocăinţă. Însă există şi alt fel de păcate – împotriva Bisericii. Ele îl pot despărţi atât de mult pe om de Dumnezeu încât nu-l lasă nici măcar să facă pocăinţă.

Odată, când slujeam la Mănăstirea Donsk, lângă biserică m-a oprit o femeie înaltă, de vârsta a doua.

-Părinte, se poate să mă rog pentru răposatul meu tată? m-a întrebat ea.

-Sigur că se poate! i-am spus eu în fugă.

Dar apoi m-am oprit şi, pentru orice eventualitate, am întrebat-o, cerându-i o lămurire:

-Iertaţi-mă, vă rog, dar cine este tatăl dumneavoastră?

-Tatăl meu a fost mitropolit, a răspuns femeia.

Asta a fost tare!

-Cum mitropolit? am întrebat eu iarăşi, uimit. Şi cum îl chema?

-Mitropolitul Alexandru Vvedenski, a răspuns femeia.

Asta a fost şi mai tare! Numele preotului Alexandru Vvedenski este binecunoscut în Biserică. El a fost unul dintre animatorii aşa-numitei mişcări de reînnoire în Biserica Rusă, în anii ´20 – ´30. Vvedenski şi adepţii lui erau gata să schimbe în chip revoluţionar regulile fundamentale şi regulemantele Bisericii Ruse. Mulţi dintre ei aveau pe conştiinţă denunţuri la NKVD, contribuţia la represaliile împotriva mirenilor, preoţilor şi episcopilor ortodocşi. Adepţii mişcării de reînnoire au produs o schismă în Biserică, iar păcatul schismei, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu se spală nici chiar cu sânge mucenicesc. Pe femeia care mi s-a adresat o chema Tamara Alexandrovna. Vvedenski se căsătorise a doua oară, fiind deja „mitropolitul” adepţilor reînnoirii, şi în cadrul acelei căsătorii i s-au născut un băiat şi o fată.

-Ce pot să vă sfătuiesc? i-am spus eu în cele din urmă femeii. Este tatăl dumneavoastră şi, desigur, nu puteţi să nu vă rugaţi pentru el. Chiar mai mult decât atât, este datoria dumneavoastră. Însă, ca să-l pomeniţi pe tatăl dumneavoastră la Sfânta Liturghie, este imposibil. El s-a rupt în mod conştient de Biserică şi, după cât se ştie, nu a existat deloc din partea lui niciun fel de pocăinţă, nici vreo reunire cu ea. Însă dumneavoastră puteţi şi trebuie să-l pomeniţi acasă, în rugăciunea personală.

Şi aşa a rămas hotărât. Femeia venea de multe ori la mănăstire. Era o creştină nemaipomenit de bună şi de miloasă, îi ajuta mult şi cu jertfelnicie pe bolnavi, pe cei fără casă, pe bătrâni. Şi cred că aceasta era cea mai eficientă rugăciune pentru tatăl ei.

Odată, s-a apropiat de mine şi m-a rugat să o împărtăşesc pe bătrâna ei mamă, pe însăţi cea de-a doua soţie a lui Alexandru Vvedenski. Şi ne-am înţeles ca în dimineaţa următoare să merg la biserică cu o oră mai devreme de începerea slujbei, ca să putem acorda spovedaniei mai mult timp. După cum spusese Tamara, mama ei nu se împărtăşise niciodată într-o biserică ortodoxă şi doar în anii aceia în care soţul ei a condus mişcarea de reînnoire a participat la slujbele lui, care nici nu pot fi numite Taine.

Dar de dimineaţă, le-am aşteptat în zadar. Tamara m-a sunat amărâtă şi mi-a povestit că, atunci când a ajuns cu fratele ei la mama lor, ea şi-a tras plapuma peste cap şi a refuzat categoric să meargă. Deşi în ajun, se pare, era hotărât să se spovedească şi să se împărtăşească. Ştiind că bătrânii pot avea tot felul de toane, i-am spus că voi lua Sfintele Daruri şi o voi împărtăşi acasă.

Iar Tamara a refuzat cu părere de rău.

-Este imposibil, părinte, a spus ea. Nu veţi putea intra în casă la ea.

-Cum să nu pot?

-Pur şi simplu. Nu veţi putea.

-Păi, de ce?

Şi Tamara mi-a explicat că în apartamentul mamei ei trăiau multe pisici. Câte erau acolo, nimeni nu ştia. Pisicile se năşteau şi mureau. Şi erau deja mulţi ani de când bătrâna femeie nu îngăduia să i se facă nici măcar curat în casă. Numai băiatul şi fata ei aveau voie să treacă pragul casei.

Iar eu m-am cutremurat în sinea mea, închipuindu-mi această privelişte. În afară de asta, mai aveam un motiv pentru care nu-mi doream deloc să intru în casa aceea: din copilărie făceam alergie cumplită la părul de pisică.

Dar Tamara a găsit soluţia. Mi-a spus că în ziua următoare o va muta pe mama ei în apartamentul fratelui ei şi acolo o voi putea împărtăşi liniştit … Şi am hotărât că voi aştepta telefonul ei. Dar seara târziu Tamara m-a suna şi mi-a comunicat că în urmă cu câteva ceasuri mama ei murise ….

Arhimandritul Tihon Șevkunov

Exras din Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Ed. Egumenița, 2013, pag. 301-305