În timp ce STATUL închide unitățile medicale și alungă cadrele medicale din țară, BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNA înființează clinici și spitale

centru-medical-arhiepiscopie-800x533

Arhiepiscopia Sibiului a înființat un centru modern de recuperare neuro-motorie şi de consiliere psihologică, unde serviciile sunt oferite gratuit pentru persoanele adulte cu venituri modeste. Centrul poartă numele Sfântului Nectarie, este situat pe stada Xenopol nr.26 și a fost sfinţit luni, 9 noiembrie 2015, de ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Centrul de recuperare neuro-motorie de tip ambulator “Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Sibiului este situat în vecinătatea Catedralei mitropolitane, pe strada A. D. Xenopol şi oferă servicii de tratament kineto-terapeutic, logopedie şi consiliere psihologică. Personalul calificat pentru astfel de servicii va oferi tratament de specialitate şi consiliere persoanelor cu venituri reduse, familiilor şi copiilor care au nevoie de aceste servicii şi nu au posibilităţile materiale să plătească pachetele de tratament la alte clinici.

Centrul se adresează persoanelor adulte, cu afecţiuni loco-motorii şi cu alte probleme medicale, al căror venit lunar este mai mic de 750 de lei. Afecțiunile tratate sunt sechele cauzate de accident vascular, afecțiuni reumatismale, hemipareze, tetrapareze spastice, polinevrite sensitivo-motorii, afecțiuni neuro-musculare, scolioză, spondiloză cervicală etc.

Admiterea în centru se face în limita locurilor disponibile, iar pacienții trebuie să aibă recomandarea unui medic specialist (scrisoare medicală/bilet de ieșire din spital, în care sunt menționate serviciile de recuperare de care are nevoie beneficiarul).

Programul cu publicul este luni, miercuri, vineri – între orele 9.00 – 13.00, iar marți – între orele 12.00 -16.00 . Detalii pot fi obținute la tel. 0269/701280, în timpul programului cu publicul. – sibiu100.ro

Prima unitate cu paturi a Bisericii Ortodoxe Romane, si anume Spitalul Providenta din Iasi, se va deschide la sfarsitul acestui an de catre  Mitropolia Moldovei si a Bucovinei. Aici vor fi ingrijiti oameni nevoiasi si loviti de boala.

spital

Preotul Ion Serban, consilier pentru activitatea medicala din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, a declarat ca lucrarea „face parte din opera social-filantropica a bisericii. Serviciile socio-medicale  vor fi gratuite pentru familiile sarace, cu multi copii, copii cu handicap sau pentru monahii din manastirile sarace”, a explicat preotul Ion serban. In ceea ce priveste calugarii si calugaritele, preotul serban a precizat ca Mitropolia se confrunta cu multe cazuri, fapt pentru care aceasta plateste asigurarea de sanatate, desi  ar fi corect ca si acesti oameni sa beneficieze de ajutor social. Spitalul este structurat pe mai multe niveluri si a avut ca model un spital cantonal din Elvetia, proiectul fiind sustinut de binefacatori din tara si din strainatate. Unitatea dispune de 43 de paturi, repartizate in rezerve de cate 1, 2, 3, 4 paturi, fiind toate dotate cu grupuri sanitare.

Spitalul are si un bloc operator, cu o instalatie cu flux laminar ce asigura filtrarea superioara si conditionarea aerului in acesta, si care dispune de doua sali de operatie, salon postoperator comun si departament de anestezie-terapie intensiva. La demisol si parter sunt amenajate cabinete de consultatie de tip ambulatoriu, in special pentru sectiile cu paturi pentru care se doreste spitalizarea: oftalmologie, chirurgie generala, ortopedie traumatologie, medicina interna si cardiologie, recuperare medicala, medicina fizica, kinetoterapie. Unitatea ofera deja unele servicii pentru specialitati si cazuri care nu necesita internare si care pot fi rezolvate in maximum 12 ore, in specialitatile oftalmologie, chirugie generala, ortopedie, medicina interna si cardiologie, urologie, pediatrie, recuperare medicala.

Pentru serviciile aflate in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate se percepe coplata la un nivel acceptabil pentru cine poate plati. Coordonatorul proiectului, dr. Vasile Cepoi, a informat ca aici vor lucra  12 medici de diferite specialitati, 26 de asistente si alti coordonatori.  De asemenea, maicutele care vor sa ajute oamenii sarmani vor beneficia de pregatire de specialitate.

» Servicii medicale

Serviciile paraclinice care se efectueaza  sunt: analize de laborator, radiografii, mamografii, ecografii de abdomen, pelvis, parti moi de cord, pentru adulti sau copii, electrocardiograme, electroencefalograme, probe de efort, citoscopii, litotritii extracorporale, multe dintre ele numai pe baza biletului de trimitere.  Spitalul are  bucatarie proprie, spalatorie si un generator de mare putere. Dr. Vasile Cepoi a subliniat ca spitalul are angajat personal medical de specialitate si cadre medii pentru fiecare specialitate. –romanialibera.ro

Poate citind aceste randuri se trezesc si postacii manipulati de presa central si retelele de socializare, care nu mai contenesc cu sloganul mizerabil inventat de ateisti: „Vrem spitale, nu catedrale!”

Sursa: vremuritulburi.com

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.