Milostenia trebuie făcută în ascuns

Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată.

Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei… Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?

Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea sfinti si în zilele noastre. Pe Sfântul Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: „Nu cumpăra asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă…” Iaca asa… Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel – l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci… Ai văzut?

Petru Vamesul – era un vames… om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea… Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. „Mă, da’ tu cât ai câstigat? Da’ tu? Da’ tu?…” Si unul zice: „Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?” Cela nu, cela nu… NU! „Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?” Ceilalti au râs: „Mă, da’ ai să capeti câteva bete…” Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, „dă-mi” si „dă-mi”. „Mai pleacă de acolo, măi… Mai du-te, am zis!” Acela, „dă-mi” si „dă-mi” – nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur – nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu’. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă – drept la ceilalti, care-l asteptau: „Uite, mă, am căpătat… din mâna lui, mă… din mâna lui Petru Vamesul”. Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi – i-a dat Petru cu pâinea în cap… Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.

În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul – dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui… Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: „Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!” Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: „Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta” – adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: „Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac”. Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea – le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: „Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci”. „Cum, stăpâne, să te vând?!” „Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine.” Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa… Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: „Ce stii tu să faci?” „Grădinărie, stăpâne.” Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa… Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: „Mă, ăsta-i Petru Vamesul!” „Ba nu-i el, seamănă cu el…” „Ba el e, măi, Petru e…” L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: „Deschide poarta!” „O deschid, stăpâne!” – a vorbit mutul… Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: „Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat”. Iaca asa… Ai văzut? Dintr-o pâine… A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.

Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: „Mă, da’ milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot…” Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune cartea…

Extrase din cartea „Parintele Paisie de la Sihla”