Minunea care îți dă fiori, în centrul Bucureștiului. Icoanele tămăduitoare de la Biserica Kretzulescu, locul peste care Dumnezeu și-a așezat mângâierea

Într-un colț al Bucureștiului unde trecutul și duhul credinței se întâlnesc tainic, Biserica Kretzulescu se înalță nu doar ca monument istoric, ci și ca un loc de adâncă trăire spirituală. Aflată în centrul Capitalei, această biserică ortodoxă, martoră a istoriei zbuciumate a României, adăpostește două icoane de o frumusețe și o forță aparte, considerate de părintele paroh Victor Lucian Georgescu adevărate izvoare de har. El vorbește cu emoție despre aceste icoane pe care mulți le socotesc făcătoare de minuni, mărturisind credința vie care pulsează în jurul lor, ca o mângâiere de Sus coborâtă peste oraș.

Citește și: De ce sărbătorim Floriile cu flori, deși în Biblie nu apar? Adevărata legătură cu Intrarea Domnului în Ierusalim

Părintele Georgescu a vorbit despre aceste comori spirituale în cadrul podcastului „Altceva” realizat de Adrian Artene, unde a făcut referire la caracterul excepțional al unora dintre icoanele care se găsesc în lăcașul de cult. El a precizat că multe dintre acestea sunt mai vechi decât însăși biserica, fiind moșteniri de patrimoniu transmise de familia Kretzulescu.

„Această biserică deține un fond de icoane cu valoare patrimonială, icoane foarte vechi, mai vechi chiar decât biserica, pentru aici au fost așezate capodoperele iconografice pe care le familia Kretzulescu le deținea în casele lor particulare. Familia Krețulescu. Avem mai multe icoane care în acest moment nu sunt în biserică, pentru că trec printr-un parcurs de restaurare.
Dar am lăsat două cele mai prețioase, în opinia noastră, și aici este bineînțeles o afirmare subiectivă, dar sunt cele mai dragi nouă. Această icoană de secol XIX a Maicii Domnului cu Pruncul, de la iconostasul mobil, din partea de nord a naosului, icoană înaintea căreia îngenunchează foarte mulți închinători ai acestei biserici”, a spus părintele Georgescu.

Aceste două icoane, una din secolul al XIX-lea și alta chiar mai veche, din veacul al XVIII-lea, au devenit pentru mulți credincioși puncte de reper în viața duhovnicească. Parohul amintește că rugăciunile înălțate în fața lor nu au fost în zadar, iar numeroși oameni vin să se roage în genunchi, căutând vindecare trupească sau liniște sufletească.

„Și vă spun că stând aici în biserică, văd cum numeroși oameni vin și se închină mai cu seamă la această icoană și la icoana și mai veche decât aceasta, și mai nobilă prin modul în care este realizată totul icoana, Maica Domnului cu Pruncul care este însemnată ca fiind donația familiei Krețulescu, a urmașilo rdin direcția Iordache, a lui Iordache și Safta, o icoană de la jumătatea secului al al XVIII-lea într-o pictură frumoasă și acoperită cu o ferecătură de dantelărie în argint aurit.
Aceste două icoane, așa cum vă spuneam, dau la rândul lor greutate din punct de vedere duhovnicesc acestui sfânt lăcaș și oamenii vin cu el”, a subliniat acesta.

Încărcătura spirituală a acestor icoane se simte nu doar în mărturiile celor care se roagă, ci și în trăirea păstorului care le slujește zi de zi. El a vorbit despre legătura profundă dintre biserică și Maica Domnului, care este percepută nu doar ca ocrotitoare, ci ca „stareță” a acestui loc de rugăciune.

„Și noi ne raportăm cu o evlavie specială față de acestea, știut fiind că oricum Maica Domnului este cea care este, cum spunea părintele profesor Vasile Reducă, preotul Paroh de dinaintea mandatului meu aici, este este patroana acestui sfânt lăcaș, este stareța acestuia și ea își aduce și slujitorii aici, și închinătorii.
Deci Maica Domnului, cea care a ocrotit familia Brâncoveanu și familia Krețulescu, descendenți prin Safta, din familia domnitorului Brâncoveanu, este cea care ne ne ocrotește pe mai departe și simțim ocrotirea ei în acest sfânt lăcaș”, a explicat el.

Citește și: Nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu

Biserica Kretzulescu rămâne astfel nu doar un reper arhitectonic al Bucureștiului, ci și un loc în care credința continuă să se manifeste în chip tainic și viu. Minunea nu este doar în icoane, ci în mărturisirea continuă a credincioșilor, care simt aici, în centrul agitat al orașului, o adiere de pace ce vine de sus – locul peste care, așa cum spun unii, Dumnezeu și-a așezat mângâierea.