„Numai dacă ai purtat ură pe aproapele, păcat de moarte ai săvârşit!”

Parintele Calistrat Chifan

Vorba rea RĂNEŞTE mai rău ca o săgeată! Sfântul Paisie ne dă un sfat pe care trebuie să-l ţineţi minte! „SĂ NU CREZI TOT CE AUZI!”

Atunci când vorbim de rău, indiferent pe cine sau cu ce scop o facem, pentru că vorba rea are o mie de forme, trebuie să te gândeşti, că atunci, când arunci acele vorbe, ele se duc ca o săgeată, nu ştim unde ajung şi ce se întâmplă. Dar în orice caz, spun Sfinţii Părinţi în Filocalia IV, ca o vorbă răneşte mai urât ca o săgeată! Dacă o sageată lasă o cicatrice, vorba lasă o rană sufletească, o traumă şi o amintire dureroasă, pe care, chiar dacă te lupţi să o ştergi din minte, nu ai să reuşeşti niciodată, ea undeva acolo, rămâne pe softul minţii, şi se tot frământă în mintea ta, iar tu te tot întrebi ce ai făcut să meriţi asta, îţi tot explici.. până când te trezeşti într-o CLEVETIRE LĂUNTRICĂ, despre care Mântuitorul spune în Evanghelie: „Numai dacă ai purtat ură pe aproapele, păcat de moarte ai săvârşit!” Pentru că pândeşti momentul de a păcătui. Îl urăşti azi, îl urăşti mâine, îl discreditezi azi, îl discreditezi maine, iar când îţi pică la îndemână, te îmipnge diavolul să faci şi ceea ce nu trebuie. De aceea, Mântuitorul ne spune că TREBUIE SĂ SCOATEM RĂDĂCINELE PĂCATULUI, nu doar să rupem bălăriile. Dacă nu l-ai scos din rădacina cât e verde (tânăr) şi nu i-ai smuls sămânţa, nu dispare niciodată, va înflori şi va încolţi mereu! Aşa sunt şi lucrurile în inima omului! Dacă sunt lăsate neelucidate, nerezolvate, vor rămâne veşnic întipărite în mintea ta, iar când îţi va fi mai bine, vor refula, de câte ori vei încerca să te rogi, îţi vei aduce aminte de vecinul, de soacră, de prieteni, de rude.. şi de tot ce ţi-au spus.

De ce? Pentru că lui satana îi place să facă din mintea noastră „MARE IARMAROC”!

„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”(Matei 12:36,37) Mai mult decât atât, nu numai că vom fi judecați de toate ale noastre, dar judecata universală va fi publică, în fața tuturor oamenilor: „nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.” Părintele Arsenie Boca ne detaliază cât de plenară și profundă va fi judecata Domnului Hristos: „În ziua acelei înfricoşate cunoştinţe cu Dumnezeu va fi o vedere minunată: toate faptele fiecăruia, pe care le-a făcut întru ascuns, acum sunt date pe faţă şi le vede nu numai cel ce le-a făcut, ci toţi oamenii, dimpreună cu îngerii, văd deodată întreolaltă toate faptele lor şi ale tuturora.”

Parintele Calistrat Chifan – Predica video AICI

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.