O femeie geloasă nu se linişteşte până când adversarul nu este distrus complet
Părintele nostru contemporan, Paisie, a spus odată unor maici:
– Când cineva se fereşte de lucruri deşarte, automat gândurile lui se întorc la Dumnezeu. Este mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi să încerce să-I mulţumească lui Dumnezeu, din cauza inimii lor mai sensibile; bărbaţii sunt mai raţionali. Conduse de sentimente, femeile au mers spre Golgota şi spre Sfântul Mormânt, în timp ce bărbaţii se ascundeau. Dar femeile pot fi în pericol de a se pierde în lucruri mici, zadarnice. Este uşor să-ţi umpli inima cu mici deşertăciuni, astfel încât nu mai rămâne loc pentru Hristos. Este uşor să nu fii satisfăcut cu strictul necesar şi să doreşti în loc lucruri care sunt frumoase, împodobite, plăcute. Astfel ai prefera o mică floare pictată pe un pahar, o faţă de masă brodată, scaune sculptate… În acest fel inima se împrăştie. Nu-ţi irosi inima prosteşte.
– În viaţa lor de toate zilele, femeile iubesc foarte mult micile amănunte, ca de altfel şi în viaţa duhovnicească. Dar irosindu-şi energiile în lucruri mărunte, ele permit diavolului să-şi desfăşoare meticulos lucrarea sa distructivă. Nu vă lipiţi de lucruri trecătoare, ci doar de Dumnezeu. Nu vă pierdeţi într-un ocean de nimicuri; mai bine concentraţi-vă asupra lucrurilor importante ale luptei duhovniceşti şi nu deznădăjduiţi. După ce patimile mai mari sunt înfrânte, cele mai mici vor dispare şi ele. Nu trăiţi în trecut ori în greşelile copilăriei, căci noi căi apar mereu pentru toţi.
– Întotdeauna daţi slavă şi mulţumiţi lui Dumnezeu; nerecunoştinţa este cel mai mare păcat dintre toate şi cel mai mare păcătos este nerecunoscătorul.
Părintele Paisie a mai spus:
– Femeile sunt pline de dragoste. Dar diavolul poate otrăvi această dragoste şi să o prefacă în invidie. Femeile se pot iubi pe ele însele prea mult; o astfel de iubire dă naştere la suferinţă şi ea devine un chin. Fără această iubire de sine, cineva se poate întoarce la Hristos şi astfel poate iubi pe oricine.
Şi a mai adăugat:
– Un bărbat gelos evită persoana pe care o invidiază. O femeie geloasă nu se linişteşte până când adversarul nu este distrus complet.
Părintele Paisie mai spunea:
– Dedesubtul nepotrivirii omeneşti ascunde armonia lui Dumnezeu. De exemplu, într-o căsnicie două personalităţi total diferite pot experimenta armonia. Astfel că femeile, cu bogăţia lor de sentimente, îi pot aduce pe bărbaţi mai aproape de Dumnezeu.
Arhimandrit Ioannikios Kotsonis
Extras din ”Patericul atonit”, Ed. Bunavestire
Gelozia e semn de iubire si de nesiguranta in acelasi timp, e greu de judecat un om gelos, dar e mai greu de inteles ce la facut sa fie asa, fricile aceelea de unde le are si totul porneste din frageda pruncie, din ce am observat orice om a avut o trauma in copilarie care il va face ca in toata viata lui sa caute intelegerea ei.