Orice ar face, femeia nu se joacă; ea vede în profunzime, suferă şi se bucură plin
Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Fiinţă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare.
Cum altfel s-ar explica plinătatea şi focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plânsul luminat de razele bucuriei ce-i străbat adesea chipul? Orice ar face, femeia nu se joacă; ea vede în profunzime, suferă şi se bucură plin. Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea pasul îi este atât de sigur atunci când e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.
Femeia, femeia adevărată, nu trebuie căutată în uzină sau cazarmă, ci în biserică, în cămin şi în pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în viata noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne o găsim frumoasă şi mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare ale condiţiei omului.
Extras din ”Regăsirea frumosului pierdut”, Ernest Bernea, Preludii, Ed. Predania, 2011
