„Păi, mă trimiți acolo unde e leoaica aia?” (de luat aminte!)
Nu se pune problema: “Nu pot”. Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni.
I s-a spus unui frate: “Dă pietroiul ăla la o parte!” Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte că a zis părintele staret!”
Pentru că nu ne părăseste Dumnezeu, dacă ne-am dăruit Lui. Cum credeti dumneavoastră, că este El, Care e prezent în pasul fiecărui ins, chiar si al păgânilor?
Dar la crestini, care zi si noapte se roagă în felul lor? Ii ajută, îi întăreste. Nu facem lucrul acesta, adică ascultările, cu aspect de exagerare, în mânăstiri. Dar la nivelul care există, treburile necesare să le facă cu dragoste, si e destul.
Pe un frate – în Pateric – l-a trimis, spune, să adune balegă uscată. Făceau focul cu ea, că erau săraci. “Păi, mă trimiti acolo unde e leoaica aia?” Că era o leoaică acolo. “Cum, zice, nu te duci pentru că e o leoaică acolo? Să mi-o aduci legată încoace!” Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! “Stai, că mi-a spus staretul să te leg!” Si a legat-o. Si o târa. Si când a văzut că chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: “De ce mi-ai adus căteaua asta? Dă-i drumul, să n-o văd!” Si zice: “Da, dar eu am crezut că e leoaică”. Si, întradevăr, era leoaică.
Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Există niste lucruri dincolo de închipuiri, care sunt niste realităti. Dacă spune Mântuitorul cuvintele cele mai de vârf ale Scripturii: „Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!”
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din ”Ne vorbeşte Părintele Arsenie”
ma intreb daca staretul si el ar putea face ascultare?? incercati si testati si a lor smerenie. a da ordine e cel mai usor lucru posibil dar a face ascultare ??? toti suntem egali in fata lui Dumnezeu! ultimul lucru pe care ar trebui sa-l faca oamenii e sa copie ierarhia care I se atribuie doar lui Dumnezeu.