Pentru sănătatea femeii, e bine să aveți 3-4 copii

Într-o zi de joi, dimineaţa, în vara anului 1973, am ajuns la Drăgănescu. Biserica era deschisă şi nu erau credincioşi ca de obicei. Am intrat şi am sărutat icoana de la tetrapod, apoi am îngenuncheat şi am început să plâng, reproşându-mi şi zicând în gând: „De ce voi fi venit şi eu aici? Să mă vadă şi pe mine Părintele Arsenie cât de netrebnică şi păcătoasă sunt?”. Atunci am auzit o voce tunând din altar: „Cine-i măi, acolo, care plânge şi nu vrea să vină?”. Ne-am ridicat şi ne-am îndreptat spre altar. Soţul meu, fiind preot, a intrat. Apoi, Părintele mi s-a adresat şi mie, zicând: „Hai şi tu, să-ţi văd , faţa”. Am dat la o parte, cu sfială, perdeaua de la uşa diaconească şi l-am salutat. Părintele mi-a răspuns: „Ai faţa luminoasă”.

Apoi a început să vină lume cu diverse probleme. Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3-4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. Eu nu puteam să suport ca din cauza mea să sufere copiii. Având patru copii, mă gândeam că eu sunt bine… Dar când a ajuns la mine, i-am arătat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii şi mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu să mai faci un copil”. Am răspuns: „Dacă va vrea Dumnezeu”. Avusesem o problemă cu o sarcină care s-a oprit din evoluţie şi nu ştiam dacă voi mai putea naşte. I-am mărturisit acest lucru Părintelui şi dumnealui mi-a zis: „Tu să trăieşti viaţă normală, fie să mori la datorie. Nici abuz, nici refuz şi viaţă curată în timpul sarcinii”. Apoi a zis: „Ai grijă şi nu asculta sfaturile soacrei, dar cinsteşte-o ca pe o mama”. Mama zicea către mine, când vedea că sunt însărcinată: „Nu vedeţi cât vă e de greu? Ce veţi face când vor fi mari?”. Am reprodus şi alte argumente, dar Părintele a zis, parcă mâhnit: „Ca să trăiţi, măi, ca să trăiţi”. Nu ştiam ce vrea să spună, atunci.

Au urmat alte încercări. Mergeam la Părintele şi el îmi repeta: „Viaţă normală, fie să mori…”. După alte trei opriri din evoluţie şi o sarcină moartă (înainte cu 3 zile de a se naşte) m-am dus iar la Părintele. În ziua aceea Părintele nu vorbea cu nimeni. Totuşi, cu soţul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sărutat mâna. Mai târziu, plângând şi rugându-mă în gând, am zis: „Ajută-mă Părinte Arsenie…”. S-a oprit din lucru şi s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Eşti însărcinată!”. După vreo săptămână, mi-am dat seama că e adevărat. S-a născut al cincilea copil, o fetiţă mai voinică decât toţi. Apoi, în 1981 s-a mai născut încă o fetiţă.

Anii au trecut. Copiii cei mari au fost toţi la Părintele. Învăţau foarte bine, aveau burse (bursă republicană sau bursă obişnuită). Fetele mai mici au avut burse pentru străinătate, de câte trei luni. Mama a trăit 92 de ani. Până să moară, zicea tot timpul: „Am văzut puterea lui Dumnezeu”. Adică, toţi copiii mei au ajuns bine: fata cea mare, profesoară; o fată, medic; băieţii, unul preot locotenent colonel şi celălalt arhiereu; o fată, cadru universitar şi ultima născută, încă studentă.

În anul 2001, înainte ca cel de-al şaselea copil să-şi termine studiile, soţul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nicio şansă de supravieţuire. În disperarea mea, am strigat şi la Părintele Arsenie, spunându-i: „Părinte Arsenie, eu te-am ascultat şi am făcut cum ai zis, acum ce fac? Ajută-mă!”. Minunea s-a întâmplat. Soţul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile şi rugăciunile Părintelui Arsenie. (Emilia Şpan, Sibiu)

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca