Româncă din Marea Britanie, scrisoare către Parlament: Renunț la cetățenie dacă romii nu revin la denumirea de țigan. România este o ţară unde majoritatea îşi pierde drepturile
O româncă plecată la muncă în străinătate a trimis o scrisoare deschisă parlamentarilor noştri, în care spune că va renunţa la cetăţenia română dacă „romii” nu vor reveni la denumirea de „ţigani”.
Scrisoarea a fost publicată pe pagina de internet a deputatului Bogdan Diaconu. „Dacă acest proiect de lege nu va trece de Parlament, consider că statul nu are nevoie de oameni ca mine pentru a clădi o societate sănătoasă, și că România a devenit țara etniei țigănești în mai mare măsura decât este a mea, ca român nativ din stră-stră-bunici”.
Manuela Toia consideră că România este o ţară „supusă la porţile UE”, unde „majoritatea, națiunea care a format poporul de la originile ei, își pierde drepturile”.
„Trăim într-o țară supusă, îngenunchiata la porțile UE, și nici cel mai simplu român nativ nu este atât de orb încât să nu vadă că România se vrea a fi țara țiganilor, iar alte părți ale țării vor intra în autonomia altor popoare decât cea a statului de drept și vor conduce, în curând, la pierderea lor, cu siguranță”, a scris ea.
Românca spune că renunţarea la cetăţenie va fi un act de protest şi de protecţie a familiei sale.
„Actul meu, de renuntare la cetățenie, va fi un act de protest, față de deciziile statului român și a legislațiilor nedemocratice făcute de UE,dar și de protejare, asigurare a unui viitor familiei mele pentru a putea a fi răsplătită de societățile din afara granițelor prin prisma actelor familiei mele, și nu să ni se pună în spate vini de care nu suntem vinovați, date doar de asemănarea numelui rom, rrom, roma cu român”. (Sursa activenews.ro)
Bravo,eu una vă susțin…ce ideie e asta pt că țiganii au trait alături de români dar nu sunt născuti din DACI!
Dacii nu erau negri si nu putzeau :)) se vede clar ca indieni pardon tigani sunt din zona aia a globului, doar uitandute dupa fizionomie si comportament, ne place nu ne place dar in gradina(lumea) sau imultit mult palamida 😀