Românii ortodocși dintr-un oraș suedez și-au cumpărat propria biserică, în timp ce în România unii continuă să batjocorească lăcașurile de cult!
Parohia ortodoxă românească din Borås, parte a Episcopiei Europei de Nord, a încheiat cu succes procesul de achiziție a unui lăcaș de cult propriu, marcând un moment semnificativ pentru comunitatea ortodoxă din această zonă a Suediei. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Episcopiei Europei de Nord, subliniind importanța acestui pas în consolidarea identității și a vieții spirituale a românilor din Borås.
Părintele Episcop Macarie, alături de Preotul paroh Andrei Hoha și enoriașii parohiei, au transmis un mesaj de mulțumire profundă tuturor celor care au sprijinit acest demers. În cuvintele sale, Părintele Episcop a afirmat: „Cu inima plină de recunoștință și emoție, din adânc de suflet, dorim tuturor să vă mulțumim, împreună cu Preotul paroh Andrei Hoha și cu enoriașii acestei parohii, pentru sprijin și solidaritate. Cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu am reușit să încheiem procesul de achiziționare de la comunitatea luterană suedeză a acestei biserici ce va deveni un reper pentru obștea ortodoxă din zonă. Vă suntem profund recunoscători tuturor celor care ați ales să deveniți ctitori și binefăcători!”
Achiziția lăcașului de cult de la comunitatea luterană suedeză reprezintă un moment istoric pentru parohie, aceasta urmând să devină un centru spiritual și cultural de referință pentru românii ortodocși din regiune. Lucrările de amenajare și restaurare vor continua pe durata iernii și primăverii, astfel încât biserica să fie pregătită pentru slujbele de Sfintele Sărbători Pascale.
În acest context, Părintele Episcop Macarie a mai adăugat: „Lucrările edilitare de amenajare și restaurare se vor continua și se vor desfășura pe întreg parcursul iernii și al primăverii, nădăjduind să putem sluji aici de Sfintele Sărbători Pascale.”
Cei care doresc să contribuie la acest proiect pot face donații prin următoarele conturi:
- Rumänsk – Ortodoxa Kyrkoförsamlingen i Borås
CONT: 8032 – 5 354 684 226-5
SWISH: 123 482 62 10 - Transferuri Internaționale
IBAN: SE62 8000 0803 2535 4684 2265
BIC: SWED SESS
Această realizare subliniază solidaritatea comunității românești și importanța unității în păstrarea credinței și a valorilor ortodoxe în diaspora.