Secularizarea averilor mănăstirești – 1863

„Secularizarea averilor manastiresti” a fost una dintre marile reforme adoptate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea noului stat, infiintat in anul 1859, prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. Prin aceasta reforma administrativa, adoptata in anul 1863, proprietatile bisericilor si manastirilor „inchinate” unor locuri straine au fost trecute in proprietatea statului.

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul noului stat, si Guvernul condus de Mihail Kogalniceanu, au hotarat mai multe reforme pentru bunastarea statului, cele mai mari dintre acestea fiind „Secularizarea averilor manastiresti”, „Reforma fiscala” si „Reforma agrara”.

Secularizarea averilor manastiresti – 1863

Inca din vechime a existat obiceiul ca domnitorii si boierii instariti sa faca donatii de seama bisericilor si manastirilor ctitorite. In randul acestor donatii, pe langa obiecte de cult si bunuri mobile, se aflau aproape intotdeuna si bunuri imobile, precum: sate, mosii, lacuri, rauri, paduri etc. Astfel, in timp, unele manastiri si biserici de mir au ajuns sa posede averi insemnate.

Incepand cu secolul al XII-lea, odata cu cresterea influentei politice grecesti, mai multe biserici si manastiri din Tara Romaneasca si din Moldova au fost „inchinate” unor manastiri grecesti din Sfantul Munte, precum si altora asemenea, din Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria si Ierusalim. Aceasta „inchinare” implica, pe langa adoptarea unor reguli administrative specifice, si trimiterea in strainatate a intregului venit al unitatii de cult respective.

Mai inainte de reforma administrativa privind averile manastiresti, aproximativ un sfert din suprafata arabila a tarii, precum si multa padure, apartinea manastirilor si bisericilor „inchinate”. Veniturile obtinute de pe urma acestor proprietati, ajungand la niste sume enorme, fie treceau granitele tarii, fie erau cheltuite in tara, insa in folosul propriu al strainilor. Mai mult, calugarii greci, aflati la conducerea locasurilor de cult „inchinate”, refuzau hotarat platirea impozitelor anuale catre stat.

In anul 1859, cand otomanii au decretat scutirea locasurilor de cult „inchinate” de la contributiile anuale catre stat, nou-infiintatul guvern roman si-a manifestat autoritatea, sechestrand veniturile acestora. In continuare, in primavara anului 1863, ministrii au hotarat ca limba de oficiere a slujbelor, in bisericile din noul stat, sa fie limba romana, iar nu limba slavona sau limba greaca. In aceste conditii, cand multi calugari greci au cautat sa fuga din tara, luand cu ei cat mai multe lucruri scumpe din manastirile „inchinate”, autoritatile au dispus iesirea acestora din tara numai in baza unui act special si fara a detine bunuri de patrimoniu.

Mai apoi, in vara anului 1863, guvernul tarii a oferit calugarilor greci o suma imensa, drept despagubire, pentru proprietatile din tara, insa patriarhul Sofronie al III-lea al Constantinopolului a refuzat oferta. In pofida atitudinii negative a otomanilor si a rusilor, motivati de interese politice proprii, Guvernul condus de Mihail Kogalniceanun a adoptat legea mult dorita. Cu ajutorul lui Dimitrie Bolintineanu si al lui Costache Negri, in ziua de 17/29 decembrie 1863, a fost adoptata „Legea secularizarii averilor manastiresti”, care prevedea urmatoarele:

„Toate averile manastiresti inchinate si neinchinate, precum si alte legate publice sau daruri facute de diferiti testatori si donatori din Principatele Unite la Sfantul Mormant, la Muntele Athos, la Sinai, precum si la mitropolii, episcopii si la metoacele lor de aici, din tara, si la alte manastiri si biserici din orase sau la asezaminte de binefacere si de utilitate publica, se proclama domenii ale Statului Roman, iar veniturile acestor asezaminte vor fi cuprinse in bugetul general al statului.”

Pana la aceasta data, aproximativ un sfert din suprafata arabila a tarii a apartinut manastirilor si bisericilor „inchinate”, adica strainilor, precum si numeroase paduri. Prin reforma au fost secularizate 75 de manastiri „inchinate” grecilor, 44 din Tara Romaneasca si 31 din Moldova, toate detinand pana atunci 560 de mosii. Dintre aceste mosii, multe au fost folosite pentru improprietarirea taranilor, in cadrul „Reformei agrare”.

Aceeasi lege prevedea ca statul sa ofere grecilor o compensatie baneasca de 82 de milioane de lei, din care, dupa plata tuturor datiilor restante catre stat, mai ramaneau 31 de milioane de lei. Refuzand suma alocata, Patriarhia din Grecia a mizat pe un ajutor venit din partea otomanilor sau a rusilor, insa acest ajutor nu a mai venit, drept pentru care, calugarii greci au pierdut si suma respectiva.

Secularizarea averilor manastiresti nu a tinut insa cont de faptele istorice semnificative ale trecutului, astfel incat, o seama de manastiri ortodoxe din Sfantul Munte Athos au fost lipsite de mosii si terenuri primite in dar de la domnitori precum Sfantul Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Reforma lui Cuza nu a vizat deci numai locasurile de cult romanesti „inchinate” dupa anul 1100, ci si pe cele mult mai vechi. De asemenea, legea secularizarii a vizat, din pacate, si averile manastirilor romanesti.

Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro