Siguranţa în căsătorie are două locuri unde primeşte cheie. Fiecăruia dintre cei doi soţi îi revine o cheie

Două cuvinte par să ofere acea siguranţă mult dorită, pe care fiecare dintre noi speră să o găsească cândva. Trebuie să înţelegi, însă, că precum încuietoarea de siguranţă, aşa şi siguranţa în căsătorie are două locuri unde primeşte cheie. Fiecăruia dintre cei doi soţi îi revine o cheie şi, depinde de el însuşi să o folosească cu înţelepciune. Cântecele dulci, care plac celor sentimentali, pot vorbi despre „al tău pentru totdeauna”, „rămâi al meu, numai al meu”… Căsnicia, însă nu trăieşte în sunetul casetofoanelor, ci prin unirea treptată a doi oameni care permit unul altuia spaţiu liber pentru o evoluţie personală.

Totuşi, ca în oricare altă parte, şi în relaţiile conjugale există o discretă linie de demarcaţie. Întrucât căsătoria este legătura dintre două persoane diferite, nimeni n-ar putea spune, cu exactitate, unde se află această delicată „linie a libertăţii” în căsnicia sa. Sunt necesare încercări atente şi repetate, precum şi multă vigilenţă pentru a descoperi această linie.

În această perioadă mă preocupă problema unei tinere femei, Maria, care a avut o surpriză neplăcută cu puţin timp în urmă. Soţul ei, Anton, i-a spus într-o seară că doreşte să meargă singur la plimbare, fără să-i spună unde şi cum îşi va petrece seara. I-a spus-o cu mult calm, dându-i chiar ceva timp să se gândească. A fost ceva foarte dur pentru Maria. Se căsătoriseră cu doar şase luni înainte şi credea că „atunci când cineva se căsătoreşte, împarte cu celălalt fiecare gând al său”. Cu toate acestea, pentru că Maria era o femeie isteaţă, şi-a pus mintea la treabă pentru a găsi o soluţie la problema cu care se confrunta. Şi, cum stăteam noi de vorbă, a început să caute explicaţii în trecutul lui.

Aceasta este o modalitate corectă de a aborda o problemă atât de dureroasă. Ştim că, adeseori, ceilalţi se poartă ciudat cu noi, din motive nedeterminate de noi. Este posibil ca, aceste motive, să izvorască din depresii ale copilăriei, din ieşirea la suprafaţă a vreunui conflict interior vechi sau din încercarea de a soluţiona o problemă existentă cu mult înainte de a se cunoaşte cei doi soţi.

O dragoste adevărată bazată pe înţelegere reciprocă oferă, adesea, o clarificare reciprocă a lucrurilor. Dacă poţi să-ţi opreşti lacrimile, poate vei reuşi să vezi ceea ce el nu vede.

Extras din ”Charlie W. Shedd – Scrisori Caterinei”, Ed. Bizantină, Bucureşti, pag. 33