Una dintre nevoințele cele mai mari într-o căsnicie

Este important a învăța să o păstrăm, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc și iubirea.

Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău”, iar odată cu ea și pe cea de-a doua: „Să iubești pe aproapele tău”. Una dintre nevoințele cele mai mari într-o căsnicie este aceea de a păstra familia în pofida tuturor relelor. Chiar și întelepciunea populară spune: „Prin răbdare ajungi să iubești”. Se are în vedere următorul lucru: înainte  de a învăța să iubim, vom învăța să suportăm neputințele aproapelui și prin aceasta să împlinim legea lui Hristos. Trebuie să învățăm ce înseamnă rabdarea, smerenia, cum să păstrăm pacea. Acestea formează temelia unei familii. Dacă ele lipsesc, cu greu poate fi păstrată  familia.

Un renumit stareț din mănăstire Pskovo-Pecersk, arhimandritul Ioan (Krestiankin) nu permitea divorțul. El spunea fiilor săi duhovnicești că familia nu trebuie să se destrame din vina lor, ci trebuie păstrată cu orice preț. Pentru aceasta e nevoie de multă smerenie, răbdare și iertare. Familia trebuie acceptată ca un mare dar, pe care Dumnezeu n-i la făcut. Îndoielile să fie excluse, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Și în momentele grele, când apare gândul despărțirii, să înțelegem că dacă în doi e greu, de unul singur e și mai greu, pentru că familia este un întreg care nu poate fi rupt. Această soluție va fi exclusă. În viață vom avea parte de tot felul de căderi, slăbiciuni și ispite. Dar cu toate acestea vom încerca să păstrăm familia întreagă. După părerea mea acest lucru este mai important.

Dar fără harul lui Dumnezeu aceasta este practice imposibil de realizat. Iată de ce ne vom strădui să ducem o viață cât mai legată de Biserică, care ne va ocroti cu acoperământul ei mântuitor, pe noi și pe copiii nostri. Ne vom spovedi și ne vom împărtăși cât mai des, vom merge la biserică, iar viața o vom trăi în așa fel încât copiii nostri să nu uite de Dumnezeu și de iubirea Lui. Obiectele sfinte pe care le ținem în casă: icoanele, candela, cărțile sfinte, fotografiile celor apropiați, vor sluji ca o amintire despre responsabilitatea pe care o avem față de neamul nostru, vor fi ca o mulțumire adusă strămoșilor noștri pentru că ne-au permis să trăim în credință și să păstrăm tradițiile.

Vom organiza viața noastră în așa fel încât să ne amintească în permanență despre menirea omului, binefacerile și viața veșnică, pentru că toate celelalte, tot ce se întâmplă în lume este trecător, este tinerețea omenirii. Sfinții Părinți spun: „ Dacă în timpul vieții pământești ai fost cu Dumnezeu, vei fi cu El și în cea veșnică. Te vei chinui din cauza vieții tale neîmplinite, vei vedea șansele pe care Dumnezeu ți le-a oferit, dart tu nu ai căutat să profiți de ele ”. A duce o viață creștină nu înseamnă doar a ocroti familia, ci a o întări și a dezvolta în ea iubirea dumnezeiască a soției față de soț, a soțului față de soție și a ambilor față de copii.

Pavel Focșa

Bibliografie: „Familia Ortodoxă”-pp. 27-28.