Viața Maicii Domnului – de la Cincizecime până la Adormirea ei

1. Propovăduirea la Athos

A venit ceasul când Apostolii aveau să se împrăștie pe pământ și să propovăduiască Evanghelia. Însă pentru locul unde avea să meargă fiecare, aveau să tragă la sorți. Au tras la sorți și pentru Maica Domnului. Sorțul arăta pentru ea îndepărtata țară a Ivirilor, iar ea a primit și se pregătea pentru aceasta. Însă Fiul ei avea alt plan. Îi poruncește prin Arhanghelul Gavriil: „Să nu mergi în Iviria. Nu pleca din Iudeea. Mergi deocamdată în peninsula Athonului”. Pe atunci peninsula era locuită de idolatri.

Deși se pregătise să meargă în Iviria, acum a schimbat planul. A plecat cu Sfântul Ioan Teologul spre Athos (astăzi Sfântul Munte). Când a ajuns la limanul peninsulei, s-au petrecut semne mari și înfricoșătoare. Copacii, casele și vârful Athonului se închinau marii vizitatoare.

Statuia cea mare a zeului Dia, care era așezată pe vârful muntelui, a căzut în prăpastie și, făcând un mare zgomot, s-a sfărâmat în bucăți. Celelalte statui în care sălășluiau demonii strigau: „Bărbați ai lui Apolon, mergeți la limanul lui Clement, ca să o întâmpinați pe Maria, Maica lui Dumnezeu! Și mergând, au auzit din preasfântă gura ei învățătura mântuitoare.

Apoi Maica Domnului a mulțumit Fiului și Dumnezeului ei și L-a rugat:
–    Să ocrotești acest loc până la sfârșitul veacului de nevăzuții și văzuții vrăjmași. Și să-i dăruiești toate bunătățile!
–   Tot ce mi-ai cerut, i-a răspuns Fiul ei, le voi da. Ajunge doar să păzească poruncile Mele. De acum și până în veac locul acesta va fi al tău. Va fi Grădina ta și liman al mântuirii.

2. La Ierusalim

a.  Locul șederii
După plecarea din Muntele Athonului s-a întors la Ierusalim. S-a stabilit în Ghetsimani, în locul numit Sion. Așa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, a locuit în foișor. Acolo a rămas până la adormirea ei, în jur de douăzeci de ani.

b. Înfățișarea ei
Iubea îmbrăcămintea de o singură culoare. Îmbrăcămintea ei era un veșmânt lung, care-i acoperea tot trupul, și un brâu cu care se încingea. Înălțimea trupului era obișnuită. Chipul ei avea culoarea grâului copt. Avea părul auriu și ochii albaștri. Așa cum spunea Pilat, era cea mai frumoasă femeie din lume.

c. Viața ei ascetică
Slăvita Înălțare a Fiului ei s-a făcut pricină să-și mărească nevoința. Nopțile și le petrecea în rugăciune, dar nu se ruga în picioare sau în genunchi, ci își împodobea rugăciunile cu metaniile. Făcea atât de multe metanii, încât la genunchi i s-au făcut bătături, precum cei ai caprei. În marmura pe care o atingeau genunchii s-a făcut…o gropiță! Fiind foarte ostenită, dormea puțin pe pământ, având ca pernă…o piatră!! Iar postul era la fel de aspru. Îl ținea întotdeauna cu acrivie și cu asprime. Post, priveghere, rugăciune…acesta era tripticul vieții ei duhovnicești.

d. Viața ei socială
Era foarte iubitoare de străini. Îi primea pe străini și le slujea cu inimă largă. Făcea milostenii. Alerga la orfani, la văduve, la cei îndurerați, întristați. Marea ei milostivire înmuia chiar și inimile cele mai împietrite. Problemele lor erau și problemele ei. Mai mult ale ei. Nu o lăsau să se liniștească. Scotea demoni, tămăduia bolnavi.

e. Era respectată de toți
Se imaterializase atât de mult din pricina nevoinței ei covârșitoare, încât părea că nu mai are trup. Avea un chip atât de luminos, atât de impunător, încât chiar și singură prezența ei te cutremura! De aceea, deși locuia acolo unde iudeii cu puțin mai înainte Îl răstigniseră pe Fiul ei, o respectau cu toții. Nu numai rudele și apropiații ei, ci chiar și vrăjmașii lui Hristos.

Din cartea Arhimandritului Vasilie Bakoiannis – „Bucură-te ceea ce ești plină de Har!”.

Sursa: marturieathonita.ro