VIDEO – Norul care apare pe Muntele Tabor de Schimbarea la față a Domnului
Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, se află în Galileea de Jos, la capătul de nord-est al Văii Iezreel, la 17 km depărtare de Marea Galileei şi 9 km de Nazaret.
Mai este cunoscut sub numele de Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur (în arabă, Muntele Taurului) şi Muntele Schimbării la Faţă a Domnului.
Muntele, al cărui vârf atinge 575 m deasupra nivelului mării, este o regiune ridicată a scoarţei terestre şi nu este un vulcan stins, deşi arată precum unul. Este foarte abrupt dinspre nord, dar gol şi fără formă dinspre sud şi este izolat, cu excepţia părţii de apus, unde un lanţ îngust îl uneşte cu dealurile Nazaretului.
La baza muntelui sunt trei sate arabe: Shibli la est, Umm Al-Ghanam la sud-est şi Deburiah la vest. În apropiere se mai află satul arab Iksal, care ar putea fi cel pomenit de Isus Navi, sub numele de Chisloth-tabor (Isus Navi 19, 12).
Localizat strategic la răscrucea dintre vechiul drum principal nord-sud din Galileea şi drumul est-vest al Văii Iezreel, muntele, vizibil în toată regiunea, a fost o fortăreaţă importantă în timpul primului şi celui de-al doilea templu şi în perioadele de stăpânire greacă şi romană.
În vechime erau mai multe drumuri care treceau prin apropierea lui: Via Maris – din Valea Iezreel către Marea Galileei, un alt drum din Galileea de jos în cea de sus prin Valea Taborului, şi încă unul prin Ein Dor şi în jurul Dealului Moreh. De pe munte se vede o privelişte largă şi minunată a Văii Iezreel şi a dealurilor care o înconjoară, inclusiv Givat Hamoreh, iar către nord Muntele Ermon.
Sfinţii Părinţi despre minunea de pe Tabor
La nivelul teologiei răsăritene există o tensiune între istorie şi eshatologie care s-a manifestat şi prin diferitele tradiţii interpretative ale textelor sfinte. Minunea Schimbării la Faţă a Domnului este considerată din prisma tradiţiei isihaste ca prototipul vederii lui Dumnezeu şi al experienţei luminii dumnezeieşti, iar din perspectiva istorică, ea trimite la venirea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu de la sfârşitul veacurilor. Pentru a ilustra aceste două direcţii am recurs la scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur ca exponent al direcţiei istorico-bisericeşti şi ale Sfântului Grigorie Palama, exponent al isihasmului.
Schimbarea la Faţă a Domnului este consemnată de evangheliştii sinoptici (Matei, Marcu, Luca) şi este plasată de toţi cu ceva vreme înainte de intrarea Domnului în Ierusalim. Martorii minunii au fost Apostolii Petru, Ioan şi Iacov, iar după informaţia Sfântului Luca că ucenicii „erau îngreuiaţi de somn“, se pare că Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc noaptea. De aceea se poate face o legătură, din pricina momentului la care a avut loc şi a perplexităţii ucenicilor, cu prinderea din Grădina Ghetsimani şi chiar cu Învierea Domnului. Informaţiile evangheliştilor sunt simple. Toţi consemnează că Hristos S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor: „Şi a fost că pe când se ruga, înfăţişarea feţei Sale a devenit alta şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu El, aceştia erau Moise şi Ilie“ (Luca 9, 29-30).
Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur minunea de pe muntele Tabor este semnul dovedirii dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos, dar şi a legăturii sale cu legea şi cu proorocii Vechiului Testament, reprezentaţi de Moise şi Ilie. „Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alţii că este Ieremia sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lângă Hristos cei mai însemnaţi dintre trimişii dumnezeieşti ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare este între Domnul şi slujitorii Săi, şi pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul când L-a numit Fiu al lui Dumnezeu“, arată Sfântul Ioan.
Muntele Tabor – locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos
Potrivit Tradiţiei Bisericii, Muntele Tabor este locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Săi. Evenimentul este istorisit de Sfinţii Evanghelişti Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-9) şi Luca (9, 28-36) şi de Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua epistolă a sa (II Petru 1, 18), însă nici unul nu menţionează că a avut loc pe Muntele Taborului.
Primul care situează acest moment important din viaţa Domnului ca petrecându-se pe Tabor este Origen († 251). Apoi, în secolul al IV-lea, Sfinţii Chiril al Ierusalimului şi Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.
httpv://youtu.be/pEkq8h153yA
