10 porunci pentru soţiile ortodoxe
1. Nu încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi şi să îl respecţi.
2. Căsnicia este o aventură constantă dar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului partenerului nostru, şi să îl cunoaştem pe Dumnezeu în biserica căminului nostru.
3. Acceptă-ţi soţul aşa cum este el, cu slăbiciunile şi particularităţile lui, şi nu aşa cum ai vrea tu să fie. Familia este un teren în care ne antrenăm sufletele şi un pridvor de intrare în Rai.
4. Încearcă să îţi înţelegi soţul. Nu uita că bărbatul gândeşte cu o logică pură, în timp ce femeia gândeşte cu sentimental, cu inima.
5. Nu încerca să îţi impui punctul de vedere şi să îţi corectezi soţul. Luptă-te mai bine să te corectezi pe tine însăţi. „Dragostea trăieşte prin armonizarea contrariilor şi prin iertare.” Nu te enerva.
6. Cu credinţă, răbdare şi dragoste, toate greutăţile vieţii sunt biruite.
7. Cel mai mare duşman al vieţii de familie este egocentrismul. Nu te va salva atacul asupra soţului, ci mai degrabă atacul asupra propriului egocentrism.
8. Cel mai bun exemplu pentru copii este ca tatăl să o iubească pe mama, mama pe tata, iar copiii să îi vadă pe amândoi rugându-se şi mergând la biserică.
9. Secretul păcii din familie este să fii capabil să ierţi, să iubeşti şi să respecţi.
10. Căsătoria este „o mare Taină”, care începe în Biserică şi se reînnoieşte prin Spovedanie, prin Sfânta Liturghie şi toate celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe şi ale credinţei trăitoare.
Pr. Michael, Practical guide to Orthodoxy and Orthopraxia
Trad. de Natalia Corlean, http://apostolatintarafagarasului.blogspot.md
Articol relatat de portalul altarulcredintei.md
✞ FACEBOOK ORTODOX ✞
https://PLIROMA.RO
Pliroma este prima rețea de socializare destinată ortodocșilor români și nu numai.
De mult timp facebook a devenit instrument de cenzură, iar dictatura digitală acaparează mulțime de suflete.
Pliroma va fi o alternativă la social media controlată de sistem.
Aici veți putea vorbi liber, fără cenzură politic-corectă, rămânând doar să vă exprimați decent și pașnic.
Doamne ajută!