12 metanii făcute la 12 noaptea către Maica Domnului rezolvă orice problemă!
Marele duhovnic Paisie Olaru spunea atât de frumos că „orice rugăciunea este dar de la Dumnezeu”, iar dacă vrem ca Dumnezeu să ne îndeplinească toate dorințele trebuie să citim dimineața Acatistul Maicii Domnului, iar seara Paraclisul Fecioarei, crezul, neapărat o dată pe zi, iar Psalmul 50, de câte ori putem. În același timp, când avem o problemă ce pare de nerezolvăm, să facem 12 metanii la 12 noaptea.
Rugăciunea Tatăl nostru se spune de câte ori putem
În ceea ce privește rugăciunea Tatăl nostru, sfântul părinte ne îndeamnă să o spunem tot timpul în decursul unei zile alături de rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
În ceea ce privește rugăciunile de noapte, la ora 12 ar fi bine să facem cel puțin 12 metanii și la fiecare metanie să spunem: Maica Domnului, nu mă lăsa… Nu în ultimul rând, atunci când citim un acatist sau un paraclis ar fi foarte bine să facem câte 24 de metanii.
De asemenea, părintele Paisie a lăsat credincioșilor și un sfat cu mare însemnătate: „Dar dacă te scoli dimineata si te învârtești asa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui – poate au gresit ceva cu gândul”.
Hm, numai 12?