Trebuie să meargă creştinul la Sfânta Biserică sau se poate ruga şi acasă?

Deseori poţi auzi de la unii „creştini”, care vor să se îndreptăţească pe sine, că nu-i neapărat să mergi la Sfânta Biserică să te rogi… Poţi face lucrul acesta şi acasă, că doar tot rugăciune este şi tot lui Dumnezeu adresată…

Atunci să vedem: Trebuie să meargă creştinul la Biserică?

Ca creatură a lui Dumnezeu, omul are manifestări culturale, artistice, morale şi religioase.

Una din manifestările lui religioase este mersul la Biserică. De ce mergem la Biserică?

1. Pentru că suntem membri ai unei comunităţi de credinţă, ai Bisericii Ortodoxe, care are un statut întemeiat pe principii de bază ce se desprind din izvoarele credinţei: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în care avem norme de credinţă care includ şi participarea la slujbele dumnezeieşti în duminici şi sărbători, după cum zice psalmistul: „…Întru adunări te voi binecuvânta, Doamne” (Ps., 25, 12).

2. Domnul Iisus Hristos mergea la templu şi în sinagogi, unde citea din Lege, din Psalmi şi din Prooroci, din care învăţau toţi să cunoască Legea Domnului, Legea mântuitoare.

3. Mergem la Biserică pentru că avem porunca bisericească: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare”.

4. Mergem la Biserică pentru a participa la rugăciunea de obşte şi pentru a învăţa din Legea Domnului în care suntem botezaţi şi în care avem nădejdea mântuirii, pentru că prin credinţă suntem mântuiţi, dar nu prin orice credinţă, ci prin credinţa ce ne învaţă Biserica Ortodoxă.

5. Mergem la Biserică pentru a alcătui ceata duhovnicească şi să lăudăm pe Dumnezeu în adunări ca îngerii în ceruri, deoarece Dumnezeu ne-a primit şi pe noi, pământenii, să-I slujim Lui cu frică şi cu cutremur.

6. Mergem la Biserică în duminici şi sărbători pentru sfinţirea vieţii noastre prin Sfintele Taine. Biserica este locul unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, care este Jertfa de taină cu valoare infinită, ce însoţeşte şi împlineşte rugile noastre.

7. Mergem la Biserică că Însuşi Domnul Iisus Hristos a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei, 18, 20). Domnul fericeşte pe cei ce iubesc casa Domnului: „Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda” (Ps., 83, 5).

A consemnat: Protoiereu Ioan PLĂMĂDEALĂ

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Angela Smaranda spune:

    Daca crezi in Dumnezeu,orice problema ai se rezolva.Pe mine m-a vindecat de cancer.Fie numele Domnului laudat,de acum si pana`n veac!

  2. doinita spune:

    Ideal ar fi sa mearga la biserica orice crestin bineinteles, dar in cazul ca nu poate datorita unei boli, .
    daca are credinta in Dumnezeu , se poate ruga oriunde s- ar afla – in casa , sub
    o daramatura, in padure, Dumnezeu il aude si asculta!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.