Pr. Constantin Necula: Aş propune şcolilor să meargă cu copiii mai nărăvaşi prin câte un penitenciar, prin spitale, să ajute la spălat pe jos. Să vadă ce se întâmplă cu cei care n-au fost cuminţi

Pr. Constantin Necula

Într-un dialog realizat cu Gabriel Tudor de la Asociaţia „Salvează o inimă”, părintele Necula a subliniat implicarea socială a Bisericii, dar a admis că ar putea exista mai multă transparenţă în această relaţie.

„Eu cred că și Biserica trebuie să fie un pic mai transparentă în milostenia pe care o face. Un exemplu simplu: luni de zile, pe Facebook am fost „chinuit” de un nene care îmi spunea că el n-are nevoie de fraze ca să-i spun că Biserica lucrează, ci de cifre. Am început să-i postez căminul de bătrâni din județul Sălaj, faptul că Episcopia Devei a lucrat la îmbunătățirea calității vieții într-un spital, au fost copiii din Bucium de la noi din Făgăraș care au adoptat bunici, până când a apărut inclusiv raportul Patriarhiei Române, unde 19,5 milioane de euro au fost date pentru asistență socială. Și atunci, într-adevăr omul a răspuns cu respect. Avem nevoie să le spunem oamenilor unde sunt banii de care suntem învinuiți că îi luăm de la popor!”, a spus Pr. Necula.

Preotul sibian a propus ca şcolile să-i ducă pe copiii nărăvaşi în vizite pe la penitenciare, spitale, pentru a înţelege un comportament inadecvat.

„Eu aș propune școlilor să meargă din când în când cu copiii ăștia mai nărăvași prin câte un penitenciar să-i vadă pe copiii care au luat-o pe coajă că n-au fost cuminți, să meargă prin spitale, să ajute la spălat pe jos, să mai pună câte un geam, să curețe câte un parc… Adică trebuie puși în situația de… și arătat ce se întâmplă”, a declarat pr.Necula.

Părintele a afirmat că există ONG-uri care nu fac nimic, „doar dau din gură”. Acesta a propus ca ONG-urile care „muncesc pe bune” să aibă altă denumire.

„ONG se numesc și cei care dau din gură și cei care muncesc. Ar trebui pentru ONG-urile care muncesc pe bune și ajută oamenii să nu aibă aceeași denumire. Eu nu pot să alătur, de exemplu, ASUR-ul de asociația care a construit un spital, pentru că nu văd nimic ieșind din mâna lor. Și atunci eu cred că și unii și ceilalți trebuie să aibă această responsabilitate de restartare a softului comunicațional către lume. Este și problema Bisericii. Noi înșine trebuie să spunem lumii ce se întâmplă cu ceea ce facem!

Sursa: activenews.ro

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Radu spune:

    Bună seara,știți cumva care este pagina de Facebook a părintelui Necula?Eu nu am găsit nimic.Vă mulțumesc.

  2. Maria Potorac spune:

    Cine vrea sa stie ce face Biserica lor de Parohie sa mearga la slujbe.De regula dupa slujba de Sf. Vasile Preotul Paroh prezinta cheltuielile facute in cursul anului ce tocmai sa sfarsit.

  3. Maria Potorac spune:

    La noi in Parohie Parintele ne-a spus sa nu dam bani oricui fiindca noi ne cunoastem consilierii,si intotdeauna primim chitanta.Ne-a spus sa ne sfatuim si colegii de munca din alte parohii sa nu dea bani ptr. o alta Biserica decat;fie sa mearga personal sau daca la Biserica lor se organizeaza colecta ptr alta Biserica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.