Pe cine luptă mai mult diavolul?
Diavolul pe toți îi luptă, fiindcă vrea ca pe toți să-i ducă în iad. Dar cel mai mult îi luptă pe cei virtuoși, pe cei care luptă cu râvnă „lupta cea bună a credinței”, pe cei care au roade duhovnicești.
Precum copiii aruncă pietre în nucii care au roade, tot astfel și diavolul aruncă cu pietre în cei care au roade duhovnicești. Și precum furul merge să fure acolo unde există comori pământești, tot astfel și diavolul merge să fure acolo unde există roade duhovnicești.
Sfințitul Hrisostom spune că „furul nu vine acolo unde este trestie și iarbă, ci acolo unde este aurul, argintul, mărgăritarul. Nu merge să fure colibe de paie sau barăci de lemn. Fiindcă acolo nu există lucruri de valoare. Ci el merge la casele bogate, care au bani mulți, argint, aur sau alte lucruri de valoare. Merge la mese și la … , acolo unde va umple sacul. Tot astfel și diavolul, „nu intră unde este desfrânatul, necinstitorul, răpitorul, lacomul”. (EPE 33, 406).
Nu merge să-i războiască pe cei lipsiți de virtute, pe necinstitori, pe răpitori sau pe lacomi, căci pe aceștia îi are legați cu acea patimă și îi înșeală cu ușurință. Mai mult de muncă are atunci când merge să războiască monahi nevoitori, care pășesc cu statornicie pe calea sfințirii, sau pe creștinii ce se nevoiesc cu râvnă și întru cunoștință. Într-o altă omilie a sa, Părintele cel cu cuvintele de aur observă că pirații nu atacă corăbiile ce transportă nisip, fiindcă nisipul este material ieftin și atât de greu, pe care nimeni nu se ostenește să-l care cu spatele. Pirații atacă corăbiile ce transportă avuții nenumărate sau mărfuri foarte valoroase. Tot astfel și diavolul, îi atacă pe creștinii care au virtute și sfințenie. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul a pus câinii săi de vânătoare și câuta să-l ucidă pe profetul de foc Ilie.
L-a întemnițat și a tăiat capul propovăduitorului pocăinței, Cinstitului Înaintemergător! A aruncat săgețile cele înfocate asupra înțeleptului și preafrumosului Iosif, care era un diamant duhovnicesc, preînchipuire a lui Hristos! A războit pe mult-răbdătorul Iov, care era un om integru, drept, temător de Dumnezeu și care se depărta de tot ce era rău și viclean.
Este un ispititor atât de neobosit și lipsit de orice șovăire, încât a mers în pustie să ispitească chiar și pe Domnul nostru! Cum, așadar, să nu atace și viețile noastre?
Același lucru face și cu noi urâtorul de oameni. Dacă vede că pășim cu statornicie pe calea poruncilor lui Dumnezeu, se străduiește să ne abată. Dacă vede că-L mărturisim pe Hristos, caută să ne astupe gura. Dacă vede că facem bine, aduce piedici ca să ne oprească. Dacă vede că ne rugămcu fierbințeală, aduce căscat și somnolență, ca să încetăm să ne mai rugăm. Urmărește cum Îl adorăm pe Dumnezeu. Dacă vede că gândul nostru pleacă foarte departe sau se umple de zgomotul grijilor lumești, diavolul rămâne foarte mulțumit. Dacă însă participăm conștient la dumnezeieștile Slujbe, începe să ne războiască. Ne aduce amintiri din anii copilăriei, lucrări pe care le-am lăsat nerezolvate, telefoane urgente pe care trebuia să le dăm și altele asemenea. Și dacă nu reușește că abată atenția noastră, cheamă și alți demoni ca să-l ajute. Urmărește cum studiem Sfânta Evanghelie.
Dacă vede că mintea noastră nu pătrunde în noimele dumnezeieștilor cuvinte, diavolul nu se neliniștește prea mult. Dacă însă suntem pământ bun și ascultăm cuvântul lui Dumnezeu cu dorire, pe care cu ardoare îl studiem zi și noapte, pe care-l ascundem adânc în inima noastră ca pe o comoară și-l avem povățuitor în viața noastră, diavolul face să fie cu putință cele ce sunt cu neputință, ca să încetăm citirea cuvântului dumnezeiesc și să ne ocupăm cu altceva. Din cele scrise înțelegem cât de viclean este vrăjmașul, cât de înșelătoare sunt meșteșugirile lui, cu care se străduiește să ne înșele, cu câtă turbare își săvârșește lucrarea lui cea infernală și cu câtă dibăcie răpește orice prilej ce se ivește, ca să ne îndepărteze. Însă noi să nu ne temem de el, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume (1 Ioan 4, 4). Să învățăm să distingem cursele lui și să ne luăm din timp măsurile de precauție, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (2 Corinteni 2, 11), scrie Apostolul Pavel. Dar mai mult decât toate să ne smerim, căci diavolul nu suferă smerenia. De îndată ce ne smerim, el pleacă de lângă noi.
Așadar, să nu părăsim meterezele noastre, oricât ne-ar război satana. Sufletul netrândav ridică împotriva lui pe draci, dar înmulțindu-se ispitele, se înmulțesc și cununile, spune Sfântul Ioan Scărarul.
Sursa: marturieathonita.ro
