Marea cursă a satanei
Să nu ne întoarcem la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie.
Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.
Nu este sănătos să se întristeze cineva peste măsură pentru păcatele sale şi să se răzvrătească împotriva sinelui celui rău, ajungând până la deznădejde. Deznădejdea şi dezamăgirea sunt lucrul cel mai rău. Sunt cursa satanei, ca să-l facă pe om să-şi piardă bunăvoirea sa către cele duhovniceşti şi să-l aducă la deznădejde, la nepăsare şi moleşeală. Atunci, omul nu poate să facă nimic; este scos din folosinţă. Zice: „Sunt păcătos, întinat, sunt asta, sunt aia, n-am făcut asta, n-am făcut aia… Trebuia atunci, n-am făcut atunci, acum nimic… Se duc anii mei, s-au pierdut, nu sunt vrednic”. Îi creează un complex de inferioritate, o neroditoare nimicire de sine; toate pentru el sunt cocioabe. Ştiţi ce lucru greu e acesta? Este falsa smerenie.
Extras din ”Ne vorbeşte părintele Porfirie” – ”Viaţa şi cuvintele”, Ed. Egumeniţa, 2003, pag. 293-294
asa sant eu ma gandesc mereu la pacatele din trecutul meu facute din lipsa credintei a smereniei si a curajului de invinge cu intelepciune toate necazurile.Dar unde dragoste nu e nimic nu e ceea ce nu am cu toate ca ma fortez sa am o inima plina de dragoste nu reusesc in totalitate.