Icoana Sfântului Gheorghe care a venit pe mare

icoana_sf_gheorghe_venita_pe_mare_zografu_2

Într-una din zile, aproape de Mănăstirea Vatoped, s-a arătat pe valuri icoana Sfântului Gheorghe. Vestea despre apariția icoanei s-a răspândit în tot Athosul.

Părinţii vatopedini au luat icoana din apă, cu gândul de a o duce la mănăstirea lor, însă stareții de la celelalte mănăstiri se împotriveau, dorind să o aibă fiecare pentru mănăstirea sa.

Neajungând la nicio înțelegere, s-au hotărât să lege icoana pe un catâr și apoi să lase liber catârul, să meargă unde va fi voia Sfântului Gheorghe. Povățuit de Sfântul Gheorghe, catârul s-a îndreptat spre Mănăstirea Zografu și, oprindu-se pe un delușor din fața ei, a căzut mort. Atunci părinții, luând cu bucurie icoana, au dus-o în biserică și, făcând priveghere de toată noaptea, au pus-o la loc de cinste.

A doua zi, când paracliserul a mers să aprindă candelele, nu a mai găsit icoana în biserică. Înspăimântat, a mers la stareț și i-a spus despre dispariția icoanei. Atunci starețul împreună cu toată obștea au început să o caute. După multe căutări au aflat-o în locul unde a fost adusă de catâr la început. Luând-o cu multă evlavie au dus-o din nou în biserică, dar în următoarea zi, s-a întâmplat la fel. Acest lucru s-a repetat de trei ori. Atunci părinţii au hotărât să zidească o biserică pe locul unde astăzi se găseşte kathisma Sfântul Gheorghe.

icoana_sf_gheorghe_venita_pe_mare_zografu_4

De atunci, icoana nu a mai plecat, ci a rămas în locul în care se vede și astăzi.

La sărbătorile Sfântului Gheorghe (23 aprilie şi 3 noiembrie) de la mănăstirea Zografu porneşte o procesiune cu această icoană către kathisma Sfântul Gheorghe. Foarte mulţi pelerini participă la această procesiune, datorită credinţei că cel care va purta icoana în procesiune va fi ajutat mult de Sfântul Gheorghe.

Sursa: doxologia.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.