Sfânta Maria Magdalena stinge incendiul în pădurile de la Sfânta Mănăstire Iviron

sf-maria-magdalana-1

În 1945, sfintele moaște ale Sfintei au făcut minuni când a izbucnit incendiul în pădurile de la Sfânta Mănăstire Iviron.

Vântul a suflat cu putere și focul în câteva ore a ajuns la granița care separă mănăstirile Ivirilor de Filotheou, Xiropotamu și Simonos Petras.

Toți credeau că pădurile se vor distruge. Părinții simonopetriți au alergat repede la locul incendiului luând cu ei și sfintele moaște ale Sfintei Maria Magdalena. Nimeni nu putea să se apropie de incendiu deoarece exista frica de a fi înconjurat de focul năvalnic. În ciuda acestui fapt, minunea s‐a făcut. De cum s‐au apropiat frații cu sfintele moaște în fața focului, îndată s‐a tăiat drumul focului și până la locul în care preoții au săvârșit sfințirea și canonul paraclis al Sfintei Maria Magdalena, incendiul s‐a stins complet spre marea uimire a părinților care se adunaseră acolo și de la alte patru mănăstiri ca să ajute.

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, pp. 108)

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.