C-o luăm real sau simbolic, cu dracul nu e de glumit…
Sîntem cu toții îngroziți de tragedia petrecută ieri seară la București, soldată cu 28 de morți și 162 de răniți (cifrele sînt provizorii, mulți dintre răniți fiind în stare gravă, în timp de alții s-au externat deja), toți tineri și chiar adolescenți (unii încă neidentificați). Ca de obicei în situațiile-limită, „civilizația” (cu pretențiile ei oganizatorice, logistice, tehnologice etc.) se dovedește mai fragilă decît se crede, iar aceasta cu atît mai mult într-o țară ca România, în care formele ei sînt mai degrabă butaforice.
Se va vorbi mult despre cauzele fizice sau materiale ale tragediei (și cineva va trebui să răspundă, măcar ca să se îngusteze posibilitățile unor recidive), dar nu știu cîți sînt dispuși să accepte o reflecție asupra cauzelor meta-fizice sau spirituale (pentru care în lumea contemporană funcționează aproape reflex prezumția de obscuratism sau superstiție).
Nenorocirea s-a petrecut în noaptea de Halloween și într-un cadru profund marcat de „spiritul” demoniac al acestei pseudo-sărbători globalizate. Știu că există rock și rock, și nu vreau să fac speculații asupra caracterului satanist al acestui gen de muzică și comportament, dar nu se poate să nu te pună pe gînduri, dincolo de îndoielnicul nivel artistic și de iresponsabilitatea sau teribilismul „punerii în scenă”, numele trupei respective (Goodbye to Gravity! – „Adio seriozitate!”), al albumului lansat cu acest prilej (Mantras of War – „Mantre de război”) sau al primului single din componența lui (The Day we die – „Ziua în care murim”) – adevărat „best-seller profetic”, cum l-au numit chiar unii dintre actanții tragicului eveniment. Poate că rămîne loc, dincolo de durere și stupefacție, și de o minimală „învățătură de minte”…
Indiferent cît crezi sau nu în „puterile întunericului”, cîrdășia cu demonicul sau numai simplul joc de-a demonismul, cu binecunoscutele ingrediente horror ale păgînismului și satanismului, se arată nu o dată a nu rămîne fără urmări. Sfidarea Binelui și provocarea Răului reprezintă un „stil de viață” asupra căruia s-ar cuveni un plus de meditație, pornind de la concretul tragic, iar nu de la supozițiile abstracte. Căci, c-o luăm real sau simbolic, cu dracul nu e de glumit…
Răzvan CODRESCU
Sursa: razvan-codrescu.blogspot.md
