„Părinte, vreau să fac un pomelnic pentru fiica mea pentru că a stat în probe cinci ani cu cineva şi nu s-au potrivit şi eu vreau să se căsătorească”

În momentul în care ei nu ţin cont de acest cuvânt dumnezeiesc, apare ceea ce ne-a dăruit nouă societatea prin legile civile – concubinajul şi căsătoria de probă. O mamă a îndrăznit chiar, într-una dintre discuţiile pe care le aveam, să folosească acel termen:

– Părinte, vreau să fac un pomelnic pentru fiica mea pentru că a stat în probe cinci ani cu cineva şi nu s-au potrivit şi eu vreau să se căsătorească.

– La cine vă referiţi că a stat în probe?

– La fiica mea.

– Am crezut că aţi avut vreun animal ceva de companie.

Îmi era mie jenă ca mama să vină să spună asemenea lucruri despre fiica ei. Ca şi cum ar spune: “Ia marfa aceasta, foloseşte-o, dacă e bună, e bună, dacă e rea, arunc-o”. Nu e posibil. Aceasta nu este o temelie sănătoasă a cununiei şi atunci decădem de la dragostea dumnezeiască care stă la baza Tainei Cununiei la dragostea eros, la dezmăţul sexual pe care îl vedem în jurul nostru necontenit. E suficient să lăsăm mintea şi imaginaţia prin raţiune să alunece şi să ne închipuim toată mizeria acestei lumi, tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Chiar îi spuneam într-o zi cuiva care m-a întrebat cât de bun este Dumnezeu: – Cine poate să dea dimensiunea acestei bunătăţi? Gândeşte-te la două lucruri, nu numai cât este de bun, ci şi cât este de puternic. Ca să suporţi păcatele a şase miliarde de oameni pe glob într-o oră, într-o zi, într-o lună, într-un an, dar să ai puterea în aceeaşi clipă prin harul Sfintei Liturghii şi prin jertfa adusă la altar, prin jertfa nesângeroasă, euharistică, să le şi ştergi şi să le şi uiţi!

De asta e Dumnezeu, că spune aşa: Atât de mult iubeşte Dumnezeu lumea încât ar putea să o piardă, nu vrea să o piardă, ci vrea să o mântuiască, aşa a spus: Eu nu am venit să pierd lumea, ci să o mântuiesc.

Primul rezultat al acestor stări de lucruri este căsătoria iresponsabilă, apoi acest patriarhat şi matriarhat care duce la disensiunea din familie şi creează conflictul individual. Iar acest conflict individual este similar unui bulgăre de gheaţă pe care îl iei şi-l dai prin zăpadă, faci un bulgăre mai mare şi îi dai drumul la vale. Prin depunerea de zăpadă el devine tot mai mare, dar nu numai că devine mai mare, devine şi periculos, pentru că, în momentul în care am aruncat un bulgăre mic de zăpadă, pot să lovesc pe cineva şi să zâmbească, dar, în momentul în care bulgărele este mai mare şi mai greu, lovitura poate fi mortală.

Asemenea lucruri se întâmplă în căsătorie. La conflictul individual se adaugă factorii de conflict. Şi ce apare în factorii de conflict? Elementele prezumtive şi apărătorii din partea soţiei şi elementele prezumtive şi apărarea din partea soţului, a ginerelui. Şi atunci ce se întâmplă? Acest conflict se măreşte la scară largă prin supradimensionarea unor conflicte minore din familie.

Pavel a spus: în momentul în care aveţi învăţătorii voştri şi părinţi, nu aveţi mai mulţi decât unul, Cel care v-a născut din duh, Hristos şi acesta v-a dăruit părinţii spirituali. Păi te duci şi te sfătuieşti cu părinţii spirituali, care sunt neutri, nu te mai duci la mama şi la tata să te sfătuiască, pentru că atunci deja calci cuvântul Scripturii. Tu ce mai cauţi din nou în elementul familial dacă tu ai întemeiat noua familie? Nu poţi să uneşti aceeaşi greutate cu aceleaşi simţăminte. Trebuie un simţământ neutru care să analizeze situaţia exact cum spunea Părintele Cleopa: faţă de cei care se ceartă să ai inimă de mamă dar să ai atitudine de judecător, iar faţă de cei care nu primesc cuvântul lui Dumnezeu, este în Scriptură spus lucrul acesta: în momentul în care cineva nu doreşte să asculte cuvântul Sfintei Scripturi şi povaţa pe care i-o dai, să-l cerţi între tine şi el. Dacă s-a îndreptat l-ai câştigat, dacă nu, mai chemi doi-trei de faţă, cu care să-l cerţi şi să-l îndemni, iar dacă nu s-a îndreptat, îl spui soborului sau bisericii. Dacă nici aşa nu s-a îndreptat, în clipa aceea el îţi devine păgân şi vameş: “Băiete, fă cum te luminează Dumnezeu!”. Nu mai stai să iei atitudine.

Aici e atitudinea părinţilor, aici e vorba de dreapta socoteală în iubire: putem deosebi două timpuri istorice, timpul comunist cu reguli mai stricte şi cel democratic cu reguli mai uşor de abordat, mai permisibile. Şi spunea mama către fată: Nu mă interesează, te-ai căsătorit, te duci acolo la bărbatul tău, îl rabzi, îl asculţi, te supui şi faci ce se face în casa aceea. Te-am învăţat de toate, mergi şi fă tot ce ştii şi stai acolo, de asta te-ai măritat.

Parintele Calistrat Chifan