Grecii îşi DEZGROAPĂ MORŢII la 3 ani după ÎNMORMÂNTARE. Motivul este INCREDIBIL. Galerie FOTO
Cimitirele din Grecia sunt supraaglomerate astfel că deseori corpurile persoanelor decedate sunt ţinute în morminte doar trei ani. Iar familiile acestora trebuie să plătească pentru exhumare şi pentru ca osemintele lor să fie păstrare într-un loc numit osuar. Mulţi dintre greci sunt în situaţia de a nu-şi permite nici măcat o moarte demnă, scrie evz.ro.
Katerina Kitsiou priveşte plângând mormântul tatălui său, în cel mai mare cimitir de la Salonic. El a fost îngropat în urma cu 7 ani, însă copiii săi nu îşi mai permit să plătească mormântul, astfel că au apelat la deshumare.
De obicei, după exhumare, oasele sunt spălate şi păstrate într-o mică cutie de metal. Legea nu permite ca rămăşiţele umane să fie păstrate în afara cimitirelor, astfel că sunt găzduite într-un osuar. Familiile vin din când în când şi iau oasele în semn de respect sau pentru ca preotul să le sfinţească.
În ultimii 50 de ani, populaţia Greciei a explodat. Mai mult de jumătate din populaţia ţării locuieşte în cele două cele mai mari oraşe ale Greciei, Atena şi Tesaloniki. Iar cei care se ocupă de dezvoltarea urbană susţin că nu mai au loc să extindă cimitirele, scrie BBC.
De aceea, mormintele sunt “închiriate pentru trei ani”, astfel că spaţiile pot fi refolosite, chiar dacă corpurile celor decedaţi nu au putrezit, lucru deseori întâlnit în cazul persoanelor care au făcut chimioterapie sau tratamente cu anumite medicamente.
În 2006 a fost adoptată o lege care permitea construirea unui crematoriu în Grecia, însă Biserica Ortodoxă s-a opus vehement. Nici după zece ani, Grecia nu are un loc pentru a incinera morţii. Biserica nu ţine slujba de înmormântare dacă ştie că persoana decedată va fi incinerată.