Cuviosul Daniil Sihastru (18 decembrie)

sfantul_cuvios_daniil_sihastrul

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti.

Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna. El poarta inscriptia: „Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie”. Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voievodului valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea.

Hotararea sinodala de „canonizare” s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit in fiecare an, pe 18 decembrie.

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

Glasul al 8-lea:

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

Glasul al 3-lea:

Viață îngerească ai petrecut pe pământ, chip și pildă făcându-te ucenicilor tăi. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugărilor.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Sebastian si Zoe, sotia lui, si a celor impreuna cu ei: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu;
– Sfantului Mucenic Eviot;
– Cuviosului Flor, episcopul Aminsului;
– Sfintilor Mucenici Foca si Ermil;
– Sfintilor Mucenici Zaheu, diaconul, si Alfie, citetul;
– Sfintei Sofia;
– Cuviosului Mihail Sincelul, marturisitorul;
– Sfantului Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Maine, 19 decembrie, facem pomenirea Sfantului Mucenic Bonifatie.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.