Scrisoarea către MOȘ CRĂCIUN a unei fetițe din Satu Mare pentru care cel mai preţios cadou e VIAȚA

naomi-680x365

Până în primăvară era o fetiță plină de viață. O căzătură de pe bicicletă i-a schimbat viața. Părinții au crezut că doar și-a rupt piciorul și au dus-o la medic. După mai multe investigații verdictul a fost nemilos: cancer osos.

De atunci, viața lui Naomi Domocoș, în vârstă de doar 9 ani, s-a schimbat radical. Din copilul care se juca toată ziua pe ulițele din Chilia s-a transformat într-un pacient al clinicilor din Cluj. Ședințe interminabile de chimioterapie, iar când medicii o lasă să meargă acasă e țintuită la pat.

httpv://youtu.be/MXYtb0yNxZ8

Pentru familia Domocoș din satul Chilia, județul Satu Mare, 2015 a fost un an de coșmar. Casa lor a ars din temelii, iar apoi a venit și necazul lui Naomi. O familie cu 10 copii a rămas practic sub cerul liber. Deși săraci, Tiberiu și Angela, cu puținii bani pe care îi aveau, cu împrumuturi și ajutor din partea Primăriei și-au reconstruit casa în doar câteva luni.

Când intri în casa familiei Domocoș, dincolo de mobilierul vechi, te frapează curățenia și ordinea. Dar mai ales că în cele două camere este căldură.

Simon, Ana, Iacov, Samana, Finieas, Tabita, Naomi, Alex, Moise și Elisabeta au între 15 ani și 9 luni. Părinții Tiberiu și Angela nu au un loc de muncă stabil, dar muncesc de dimineață până seara fie prin mica lor gospodărie, ori pe la vecinii care îi cheamă să-i ajute.

De când cu necazul lui Naomi, Angela stă mai mult prin Cluj. După primele investigații, medicii nu i-au dat multe zile de trăit lui Naomi. Dar, fata s-a încăpățânat să nu cedeze și s-a luptat cu boala. Acum medicii i-au spus că s-a produs o minune: cancerul nu a evoluat, ba dimpotrivă. Există măcar o brumă de speranță pentru fetiță. Naomi vrea să meargă la şcoală, să fie alături de colegii ei şi îşi doreşte ca la final de iunie să fie printre premianţi.

Într-o casă cu 10 copii, jucăriile sunt un lux. Naomi nu a avut în viața ei o păpușă. Acum i-a scris lui Moș Crăciun. Nu vrea multe cadouri, doar o păpușă, una ieftină. Și dacă se poate Moș Crăciun să le mai aducă ceva jucării și fraților ei. Iar, dacă se va îndura de ea, Dumnezeu să-i dea sănătate. Nu doar pentru ea, ci pentru întreaga familie.

Persoanele cu suflet mare care doresc să ajute familia Domocoș o pot contacta la numărul de telefon 0747370322.

Mai multe detalii pe Vocea Transilvaniei

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.