Arhim. Ioachim Pârvulescu: „Multe lucruri pe care le facem la tinerețe își găsesc corespondența și au repercusiuni la bătranețe”

In general, viata ne ofera multe surprize. Legea compensatiei exista aici pe pamant si dincolo. Multe lucruri pe care le facem la tinerete isi gasesc corespondenta si au repercusiuni la batranete.

Am intalnit un caz cu un crestin care avusese in viata sa o functie importanta, sotia sa de asemenea, si s-au ferit toata viata de a naste mai mult de un copil. Totul a fost bine la tinerete: comoditati, grija numai a unui copil. De la 50 de ani au inceput problemele: barbatul operatie de prostata, peste un an tumoare la creier, dupa aceia preinfarct, accident vascular, operatie de hernie, fractura de picior, etc. Sotia, de asemenea, a inceput cu boli genitale, cancer mamar, boli psihice, operatie de inima.

Copilul a ajuns la 33 de ani si nu se putea casatori, era bolnav mereu, serviciu foarte greu gasea, desi avea doua facultati, nu se putea imprietenii nici cu fetele nici cu baietii. Nu avea niciun prieten de suflet la care sa se confenseze si cu care sa se sfatuiasca. Parintii au ajuns la 65 de ani si erau epuizati si bolnavi mereu nu aveau nicio reusita, nicio satisfactie, credinta foarte putina, consolare la fel. Pe langa toate acestea le-au mai facut niste vecini rai farmece la casa, adica au gasit niste obiecte suspecte in casa si au dedus ca este ceva in neregula.

In cele din urma au ajuns la manastire debusolati, deceptionati, descurajati de viata, fara pic de credinta, ca si cum ar fi fost foarte drepti in viata si toate aceste necazuri le-ar fi venit pe nedrept. Atunci am stat impreuna de vorba, i-am spovedit, am incercat impreuna sa derulam tot filmul vietii de la inceputul casniciei lor pana la acea data. De unde am dedus ca viata lor nu fusese deloc in conformitate cu morala crestina. Pacatele multe si continue din tinerete s-au strans si s-au repercutat la batranete peste ei si peste unicul lor copil. Le-am spus ca nu poate fi altfel. Copiii, peste 10, pe care i-au avortat, i-au omarat, striga „razbunare” inaintea lui Dumnezeu. De ce au dat viata numai la unu, iar celor zece nu le-au facut bucuria sa vada lumina zilei, ci se chinuiesc in intuneric pana la sfarsitul lumii. Deci, au comis un dezechilibru cosmic, din start, prin nenasterea acelor prunci din comoditate, din indiferenta, din neconstientizare. Actul a fost facut. Acei 10 copii au fost conceputi ca fiinte umane, dar nu s-au nascut. Ei sunt fiinte si au suflet din momentul conceperii. Comoditatea si minima suferinta de a naste si creste copii aduce la batranete acea suferinta mult mai amplificata peste acei oameni. daca fugim de suferinta la tinerete, ea vine peste noi la batranete. Si atunci vine pentru compensare. Aceste necazuri i-au facut pe cei doi crestini sa ajunga in final la manastire, sa ajunga la biserica si mai ales bucuria cea mare a fost ca ei au constientizat si si-au recunoscut toata greseala vietii lor. Era tarziu. Insa nu prea traziu de a o repara. „Trebuie sa facem pocainta pana la ultima suflare a vietii” le-am spus. Dumnezeu este bun si ne va ierta daca ii vom cere din toata inima iertare.

Problema avorturilor este cea mai delicata. Majoritatea Sfintilor Parinti recomanda canon cu oprire de la impartasanie un numar de ani pentru orice pacat, insa pentru avort nu recomanda niciun numar de ani. Deci, este nevoie de pocainta pentru toata viata.

Deoarece un pacat cand il facem fata de un om ne putem cere iertare, sau se poate uita intr-un final. Dar un avort, o ucidere de om, nu se poate ierta aici pe pamant. Trebuie sa te intalnesti cu el sa-ti ceri iertare. Or, cu un copil nenascut pe acest pamant este mult mai grav si nu te mai poti intalni. Acei copii avortati stau intr-un intuneric pana la sfarsitul lumii, ei se chinuiesc, plang mereu inaintea lui Dumnezeu, si cer razbunarea sangelui de la mama.

Atat mama cat si tatal, toata viata trebuie sa se roage la Dumnezeu sa-i ierte, sa dea de pomana pentru acei copii avortati, sa aprinda lumanari pentru ei, sa boteze copii cel putin cat numarul celor pe care i-a avortat, sa imbrace copiii oamenilor saraci si mai ales sa sfatuiasca pe cei pe care ii cunosc sa nu faca avort.

Daca o femeie vrea sa faca avort si tu ii dai sfat sa nu faca avort, dimpotriva insisti sa nasca copilul si, daca datorita insistentei tale reusesti si nu face avort si naste acel copil, acel prunc nascut iti va fi ca stergerea unui avort, a unui pacat al tau. Dupa cum nasterea unui copil pe acest pamant este o taina mare, este o bucurie mare, atat pe pamant cat si in ceruri, la fel si nenasterea unui copil sau uciderea lui este durere foarte mare mai ales in ceruri, daca pe pamant oamenii nu costientizeaza ce act mare refuza sa faca.

Prin aceasta infidelitate si egoism omul refuza sa inmulteasca neamul omenesc pe pamant si, de ce nu, sfintii in ceruri, deoarece un copil avortat poate ajunge un sfant inaintea lui Dumnezeu daca se nastea pe pamant. Cand ai avortat un copil, trebuie sa constientizezi ca poate ai avortat un mare om de stiinta, un profesor, un preot, un ministru, un medic… un sfant.

Cand vin necazurile peste noi sa le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le ingaduie pentru ispasirea unor pacate ale noastre. Niciodata sa nu invinovatim pe nimeni ci totdeauna noi sa ne socotim vinovati de ceea ce ni se intampla. Si sa nu ne miram.

De ce? Acel „de ce?” sa ni-l impropriem si sa gasim raspunsul in propria noastra fiinta. Daca privim in jurul nostru la familiile care au numai un singur copil voit, iar pe celilalti pe care i-au zamislit nu i-au dorit si i-au avortat, observam o nefericire si o multime de necazuri, boli, certuri, etc. In unele cazuri chiar acel singur copil pe care l-au nascut a ajuns sa-i bata, sa-i batjocoreasca pe proprii lui parinti creandu-le multa suferinta si lacrimi.