Părintele Justin Pârvu, un înțelept povățuitor și înainte-văzător. Minuni, adunate din mărturiile pelerinilor

Părintele știa gândurile oamenilor

Eram împreună cu două fete și așteptam la rând la părintele Justin să intrăm. În același timp era privegherea de sâmbătă seara și noi începusem să vorbim, așteptând pe hol, despre următorul lucru: tare ne doream să intrăm la părintele, dar ne doream foarte mult să fim și la slujbă, și în special să luăm litie . Când intrăm la părintele, ce credeți? Ne oferă litie la toate trei, deși niciodată nu mai făcuse acest lucru, și mergeam de mult timp la el, întâmplare ce arată că părintele știa gândurile oamenilor și era un mare sfânt încă din viață.
Ca să nu fim mâhnite și să ne împlinească și dorința, Părintele ne-a dat nouă litia lui. Slavă Domnului pentru sfinții Lui! Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi păcătoșii. Amin!
(Cristina – Iași)

„Vreau să merg la Părintele!”

O familie din Timișoara venise cu o fetiță de 6 anișori să se închine la chilia părintelui. Mama povestește că fetița este rodul rugăciunilor părintelui Justin.

Neputând să aibă copii mai mulți ani, deși încercaseră tot ce se putea, părintele îi sfătuiește să adopte un copil. Își depun actele pentru adopție, dar tot nu se găsește nici un copil pentru ei. Atunci femeia vine din nou la părintele, cerându-i disperată ajutorul. Părintele foarte simplu le spune: „Mergeți acolo, veți întâlni o doamnă care vă va ajuta”.

Mergând din nou la centru cu adevărat, o doamnă aflând de căutarea lor le recomandă o fetiță de vreo doi anișori, pe care nu o lua nimeni din cauză că era cam bolnavă. Doamna îi ajută să facă și actele. Cei doi soți acceptă să o înfieze și vin cu fetița la părintele. Atunci părintele începe să le facă rugăciuni pentru înfiere, pentru sănătatea copilului, iar fetița se face bine.

Când părintele se îmbolnăvise, și era deja la spital, părinții nu știau de starea lui, dar fetița îi fiecare zi le spunea: „Vreau să merg la părintele!” „Vreau să merg la părintele!” (fetița avea acum 6 anișori, și între timp mai fusese de câteva ori la părintele, îl iubea foarte mult și era foarte atașată de părintele). Părinții spuneau: „Lasă, că mergem”… și au mai amânat. Apoi au aflat că părintele a murit, dar nu i-au spus nimic fetiței ca să nu o sperie.

Au venit la părintele și au reușit să-i mai sărute o dată mâna înainte de a fi îngropat. Când l-a văzut în sicriu, fetița a fugit direct la mâna părintelui, i-a sărutat-o și mare le-a fost surpriza că nu s-a speriat deloc de trupul neînsuflețit al părintelui, ci se adresa lui ca unui viu: „Părintele, părintele!” – bucuroasă să îl mai vadă o dată.

Părinții vin acum cu fetița în fiecare an la chilia părintelui, și spune că ea, când se face mare, vrea să se facă maică și să vină aici, la mănăstirea maicilor, lângă părintele.

La rând, la Părintele

Așteptam de ore întregi să intru în chilia Părintelui Justin și eram foarte neliniștită și nerăbdătoare, pentru că voiam să ajung să prind și slujba de noapte. Îmi tot spuneam: „Haideți măi, că vreau să ajung și la părintele, și la slujbă”. Când am ajuns în fața părintelui, același lucru mi-a spus: „Hai, măi, mai repede că vreau să ajung la slujbă”. Știa foarte bine gândurile și mai ales cunoștea sufletul omului.

Părintele este un sfânt și ne bucurăm din plin pentru că din ceruri ne ajută și ne dă fiecăruia ce ne trebuie și ce ne este de folos. Amin!

(mai multe mărturii puteți citi în Nr. 39 al Revistei ATITUDINI)