”Care este scopul postului?” – Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte
Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu.
Muntele Athos… un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.
Binecuvintează părinte!
„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”
Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?
„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”
Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.
„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”
Părinte, este postul un scop în sine?
„Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”
Când a apărut postul?
„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”
Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?
„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”
Părinte, este postul o necesitate?
„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”
Ce?
„Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”
Atunci care este scopul postului?
„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”
Cum ar trebui să postim?
„Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”
Cum ne mușcăm și devorăm frații?
„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”
Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.
„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”
Articol relatat de portalul doxologia.ro
Monturile se previn si trateaza prin igiena unghiilor , taiere scurta si corecta , fara colturi
si prin incaltaminte comoda , nici prea joasa nici strimta , nici cu virful prea ascutit si nici cu tocuri de bar .
Daca lenesii scad in greutate brusc vor cadea din picioare; scaderea in greutate trebuie sa fie treptata, prin alimentatie care sa cuprinda toate alimentele in mod echilibrat si in cantitati mici
si nu in ultimul rind prin respectarea celor 3 mese principale si intervalului orar de zi si prin lipsa alcoolului si condimentelor in exces.
Lumea de azi este cea dintotdeauna, la fel de imorala si este exprimata prin imbracaminte [blugi rupti ,murdari ,taiati ,strimti ,colanti, desuuri vizibile si sini si burice sau picoare expuse pe strazi, prin consum de alcool si fumat in baruri aratate si in zile de sarbatoare crestina la TV de parca ar fi ceva normal nu demn de iad ] si prin limbaj indecent de la mic la mare .